logo

Biatlonul combină forța și agresivitatea schiului fond cu precizia tirului și a apărut in padurile scandinave, pe vremea cand oamenii vânau pe schiuri. Primele intreceri se pare că au aparut prin secolul al XVIII-lea, dar cele dintâi competiții moderne au fost organizate de norvegieni în 1912.

Biatlonul a fost introdus in premieră în programul olimpic la JO de la St. Moritz, în 1948, ca sport demonstrativ, dar la acea vreme s-a concurat la cinci discipline: schi fond si coborare, tir, scrima si calarie.

Întrecerile masculine de biatlon, în varianta actuală, au fost introduse abia în 1960 (la JO de la Squaw Valley), iar cele feminine în 1992 (la JO de la Albertville).

România a fost reprezentata in premiera la JO in 1964, la Innsbruck, unde Gheorghe Vilmos a obtinut cea mai bună clasare de până acum, locul 5, la 20 km. De atunci, românii au lipsit doar de la ediția din 1988 a Jocurilor.

Cea mai valoroasă reprezentantă a României în probele de biatlon a fost Eva Tofalvi, prezentă la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice, locul 11 - la 15 km,(Nagano 1998, Vancouver 2010, cea mai bună clasare românească din istorie, într-o probă individuală.

La Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 se va concura în 11 probe:

  • 5 probe masculine: 10 km sprint, 20 km individual, 12,5 km urmărire, 15 km mass start, ștafetă 4x7,5 km

  • 5 probe feminine: 7,5 km sprint, 15 km individual feminin, 10 km urmărire, 12,5 km mass start, ștafeta 4x6 km

  • 1 probă mixtă: ștafetă mixtă 4x6 km

Medalii Olimpice

0 MEDALIE DE AUR
0 MEDALIE DE ARGINT
0 MEDALIE DE BRONZ