JOT Dakar 2026, Ziua 8 – O medalie de ARGINT și două calificări în fazele superioare pentru TEAM ROMANIA
În cea de-a 8-a zi a Jocurilor Olimpice de Tineret Dakar 2026, TEAM ROMANIA fost reprezentată în întrecerile de atletism, box și gimnastică artistică. Bilanțul la final a fost: o medalie de ARGINT cucerită de Amelia Negulescu la triplusalt și două calificări în faze superioare - Aniela Tudor și Alexandra Nica, în finala pe echipe la gimnastică artistică și Mădălin Călugăr, în sferturile de finală la box.
TEAM ROMANIA, din nou în lumina reflectoarelor, în finala olimpică pe echipe la gimnastică artistică
Aniela Tudor și Alexandra Nica au încheiat concursul de calificare pe echipe la gimnastică artistică cu 91.030 puncte, și s-au clasat pe locul 8, poziție care le-a adus prezența în finală.
Cele două gimnaste, însoțite de antrenorii Anca Drăghici și Dan Potra, au intrat cu încredere în concursul olimpic de la Dakar, într-o întrecere puternică, în care au fost prezente sportive din întreaga lume.
Pentru Aniela Tudor, competiția de la Dakar a fost o nouă provocare după experiența de anul trecut, de la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Skopje, unde s-a clasat pe locul 4 la sărituri și pe locul 5 cu echipa României.
Aniela a acumulat un total de 47.165 puncte, (sol – 12.133, sărituri – 13.333, paralele - 9.533, bârnă - 12.166 ) și este a treia rezervă pentru finala de la individual compus, în timp ce Alexandra a încheiat cu 43.865 puncte. (sol – 10.933, sărituri - 11.766, paralele - 11.133, bârnă - 10.033).
În ultimul act al întrecerii pe echipei, cele două gimnaste au o nouă șansă de a-și demonstra valoarea, de a-și face treaba la fiecare exercițiu și de a transforma emoțiile în energie și încredere.
Mădălin Călugăr își continuă drumul olimpic
În ringul olimpic de la Dakar, Mădălin Călugăr a debutat cu dreptul în competiția masculină de box, în limitele categoriei 50 kg, învingându-l prin superioritate tehnică, pe Hassan Anwar Hasan, din Somalia.
Elevul antrenorului Marian Pița a demonstrat determinare și încredere și a obținut calificarea în următoarea fază a competiției. ”A avut o atitudine de învingător, iar pregătirea atât tehnico-tactică cât și fizică au fost mult superioare adversarului”, a dezvăuluit Marian Pița atuurile pugilistului român.
Mădălin va lupta pentru un loc în semifinale cu columbianul Arevalo U Galea, care a avut liber în primul tur.
În competiția feminină, la categoria 54 kg, Iasmina Moraru a întâlnit-o pe columbianca Evelin Trejos Salas, o adversară puternică, în fața căreia a cedat cu 0-5. Chiar dacă drumul Iasminei în concurs s-a oprit aici, experiența unui meci olimpic reprezintă un pas important în parcursul său sportiv.
Amelia Negulescu, ARGINT cucerit din ultima încercare! Liviu Isache, până la capăt în cursa de 3.000 m
La atletism a fost magnific. Stadionul Iba Mar Diop a fost martorul unei finale de triplusalt feminin cu suspans până la ultima săritură. Clasamentul s-a schimbat de mai multe ori,, iar emoțiile au crescut cu fiecare centimetru câștigat. În mijlocul acestei lupte spectaculoase, Amelia Negulescu a avut un final extraordinar și a adus României medalia de ARGINT!
O prestație onorabilă a avut și Liviu Isache în proba masculină de 3.000 m în care a luptat până la linia de sosire și a încheiat pe locul 10.
A fost cursă extrem de puternică, în care opt dintre cei 12 atleți au stabilit noi recorduri personale, Liviu a rămas de la început în plutonul al doilea și a pierdut treptat contactul cu grupul fruntaș. Chiar dacă ritmul impus de adversari a fost foarte ridicat, reprezentantul României nu a renunțat. A continuat să lupte cu propriile limite și a trecut cu bine linia de sosire.
Pentru Liviu, Dakar înseamnă o experiență olimpică importantă, o întâlnire cu un nivel competițional foarte ridicat și un pas important înainte pe drumul său de sportiv.