logo

Calgary 1988

23 ianuarie - 23 ianuarie 2025

Canada a gazduit in premiera o editie a Jocurilor Olimpice de iarna si tot in premiera durata Jocurilor a fost extinsa de la 12 la 16 zile, incluzand trei week-end-uri.

Logo -  Poti sa simti?

Pentru prima oara au fost acceptati in competitie hocheistii profesionisti, dar NHL (Liga Nationala de Hochei din S.U.A.) nu le-a permis prezenta.

Tot in premiera patinajul viteza s-a desfasurat intr-o arena acoperita, iar spectatorii au stat pentru prima data alaturi de sportivi.

Probele de schi alpin s-au desfasurat pe partii amenajate cu zapada artificiala.

Demonstrativ au avut loc intreceri de curling, short track (patinaj viteza) si schi stilul liber  .

Au avut loc numeroase schimbari in programul Jocurilor din cauza ca in acea perioada a batut vantul «Chinook», celebrul vant cald din Muntii Stancosi, care atinge uneori viteze de 160  km/h.
    
Matti Nykanen, «finlandezul zburator», a castigat trei medalii de aur la sarituri cu schiurile.

Ursii polari Hidy si Howdy, animale  simbolice regiunilor arctice, au constituit prima pereche de mascote din istoria Jocurilor Olimpice de iarna.
    
In premiera o sportiva a castigat doua medalii in acelasi an atat la Jocurile Olimpice de iarna cat si la cele de vara. Christa Rothenburger (Republica Democrata Germana) a cucerit titlul olimpic la patinaj viteza, pe distanta de 1000 m, si medalia de argint la ciclism, sapte luni mai tarziu, la Jocurile Olimpice de vara de la Seul.

Cel mai bun rezultat obtinut de Romania a fost locul 12 ocupat la 4x5 km stafeta feminina schi fond.

 

  • 57– tari participante - Jamaica, Fiji, Guam, Guatemala si Antilele Olandeze au  fost reprezentate in premiera la Jocurile Olimpice de iarna;
  • 1 423 – sportivi in competitie;
  • 6 – sporturi la care s-a concurat: bob, biatlon, hochei pe gheata, patinaj (artistic si viteza), sanie, schi (alpin, sarituri, fond si combinata nordica), 46  titluri olimpice acordate;
  • 4 – probe noi introduse in programul olimpic –  slalom super urias, combinata alpina (schi alpin), probele pe echipe la sarituri si combinata nordica;
  • 11 –  sportivi romani in competitie, la 3 sporturi (sanie, schi - alpin si fond, si bob) si 12 probe.