România, bronz mondial de două ori la sabie
La Campionatele Mondiale de scrimă, care se desfășoară în aceste zile la Hong Kong, România a cucerit două medalii de BRONZ la sabie masculin. Pe treapta a treia a podiumului au urcat Radu Nițu la individual și echipa tricoloră din care au făcut parte Radu Nițu, Vlad Covaliu, Răzvan Ursachi și George Dragomir.
La 21 de ani, sabrerul tricolor a trecut în primul tur de turcul Furkan Yaman, cu 15-13, apoi a obținut o victorie categorică în fața germanului Matyas Szabo, scor 15-6. În optimi l-a învins, cu 15-10, pe Chenpeng Shen, reprezentantul Chinei, iar în sferturi, cu același scor, a trecut de americanul Darii Lukashenko, favoritul numărul 4, asigurându-și prezența pe podiumul mondial.
În semifinale, cu medalia de bronz ”pe masă”, Radu Nițu l-a întâlnit pe Pavel Graudyn din Rusia care s-a dovedit a fi învincibil, ulterior Graudyn cucerind titlul mondial în fața sud-coreeanului Do Kyung-don. Românul a pierdut cu 8-15 în fața rusului și a urcat pe treapta a treia a podiumului, împreună cu egipteanul Mohamed Amer, învins în cealaltă semifinală.
Radu Niţu este la a doua sa medalie de bronz la Mondiale, după cea obţinută anul trecut la Tbilisi cu echipa formată din Vlad Covaliu, George Dragomir și Răzvan Ursachi
La această ediție a Mondialelor, la sabie individual, Vlad Covaliu a terminat pe locul 10, la o tușă de intrarea în primii 8, în fața campionului mondial de anul trecut Sandro Bazadze, George Dragomir a încheiat întrecerea pe locul 38, iar Răzvan Ursachi, pe 102.
Antrenați de Alin Badea și Tiberiu Dolniceanu, cei patru scrimeri români, medaliații cu argint european la echipe în urmă cu câteva luni, se pregătesc de contruntarea mondială pe echipe.
Update 30 iulie2026: Tricolorii au început competiția pe echipe cu o victorie categorică în fața Marii Britanii, 45-17, după care au trecut de Venezuela, cu 45-30, într-un meci controlat de la un capăt la altul.
Echipa României și-a asigurat apoi intrarea în lupta pentru medalii după ce a trecut în sferturile de finală de Italia. Cu o strategie excelent pusă în practică și o scrimă eficientă, românii au câștigat cinci dintre cele nouă relee și s-au impus cu 45-36, calificându-se în careul de ași.
Semifinala cu Coreea de Sud a fost dramatică. România a fost la o singură tușă de marea finală. Vlad Covaliu a fost motorul revenirii spectaculoase din releul al optulea, Radu Nițu a avut din nou un rol decisiv, iar Răzvan Ursachi și George Dragomir au luptat pentru fiecare tușă.
Scorul final, 45-44 pentru Coreea, a demonstrat că România poate lupta de la egal la egal cu orice echipă din lume.
În finala mică, tricolorii au învins Ungaria, una dintre marile forțe ale sabiei mondiale, și au urcat pe podiumul mondial cucerind o prețioasă medalie de bronz care încununează un sezon remarcabil pentru sabia românească: argint și bronz la Campionatele Europene, bronz mondial la individual pe echipe.
Sursa foto: Facebook Federația Română de Scrima, FIE (International Fencing Federation)
Romania claims two World Championship bronze medals in men’s sabre
At the World Fencing Championships in Hong Kong, Romania won two BRONZE medals in men’s sabre. Radu Nițu finished third in the individual event, while the Romanian team of Radu Nițu, Vlad Covaliu, Răzvan Ursachi and George Dragomir also secured a place on the third step of the podium.
Radu Nițu opened Romania’s medal campaign by winning BRONZE in the individual sabre event, following an excellent run through the main draw.
At the age of 21, the Romanian sabre fencer defeated Turkey’s Furkan Yaman 15-13 in the first round, before comfortably beating Germany’s Matyas Szabo 15-6. In the round of 16, he defeated China’s Chenpeng Shen 15-10, then overcame fourth seed Darii Lukashenko of the United States by the same score in the quarter-finals, securing his place on the World Championship podium.
In the semi-finals, with the bronze medal already guaranteed, Radu Nițu faced Russia’s Pavel Graudyn, who proved unbeatable and went on to claim the world title against South Korea’s Do Kyung-dong. The Romanian lost 8-15 and finished third, alongside Egypt’s Mohamed Amer, who was defeated in the other semi-final.
This is Radu Nițu’s second World Championship bronze medal, following the one he won last year in Tbilisi with the Romanian team of Vlad Covaliu, George Dragomir and Răzvan Ursachi.
In the individual sabre event at this year’s World Championships, Vlad Covaliu finished 10th after losing by a single touch to last year’s world champion, Sandro Bazadze, in the bout for a place in the top eight. George Dragomir finished 38th, while Răzvan Ursachi placed 102nd.
Coached by Alin Badea and Tiberiu Dolniceanu, the four Romanian fencers, who won European team silver a few months ago, then prepared for the World Championship team event.
Update, 30 July 2026: Romania began the team competition with a commanding 45-17 victory over Great Britain, before defeating Venezuela 45-30 in a match they controlled from start to finish.
Romania then secured a place in the medal rounds by defeating Italy in the quarter-finals. With an excellent strategy successfully put into practice and an efficient display of fencing, the Romanians won five of the nine bouts and claimed a 45-36 victory to advance to the semi-finals.
The semi-final against South Korea was dramatic. Romania came within a single touch of reaching the final. Vlad Covaliu drove a remarkable comeback in the eighth bout, Radu Nițu once again played a decisive role, while Răzvan Ursachi and George Dragomir fought for every touch.
The final score, 45-44 to South Korea, showed that Romania can compete on equal terms with any team in the world.
In the bronze-medal match, Romania defeated Hungary, one of the major forces in world sabre, to reach the World Championship podium and claim a valuable bronze medal. The result crowned a remarkable season for Romanian sabre: silver and bronze at the European Championships, as well as World Championship bronze in both the individual and team events.
Photo credit: Romanian Fencing Federation Facebook page; FIE – International Fencing Federation