JOT Dakar 2026 - Ziua 0: Tricolorii visează frumos la canotaj pe mare! La tenis de masă, lupta continuă în probele de simplu
Drumul TEAM ROMANIA la competițiile din cadrul JOT Dakar 2026 a fost deschis de canotoarea Crina Neicu și jucătorii de tenis de masă Andreea Băiașu și Robert Istrate care au concurat astăzi chiar înainte de ceremonia de deschidere oficială a Jocurilor.
Pe Plaja de Vest din Saly, pe malul Oceanului Atlantic, Crina Neicu a reușit un rezultat foarte bun la canotaj pe mare în proba de sprint pe plajă individual feminin. În trialul de astăzi, primul din cele două din program, sportiva noastră, care este însoțită de antrenorul Marius Curelea și de Alexandru Florea, responsabil cu manipularea ambarcațiunii, s-a clasat pe locul 17, cu timpul de 3:15.04.
”Mi-a plăcut mult angajamentul Crinei în cursă. A fost extrem de focusată începând cu partea de încălzire până la finalul cursei. A respectat întocmai toate indicațiile pe care i le-am dat. Este rezultatul antrenamentelor intense pe care le-a făcut. Mă bucură că a dovedit că se poate. Pot spune că, după comportamentul ei în cursa de azi și rezultatul obținut, suntem optimiști și am început să visăm frumos”, a declarat Marius Curelea la finalul primei întreceri olimpice la care a participat eleva sa.
Mâine Crina Neicu va lua startul în cel de-al doilea trial, unde sportivii care se vor clasa în primele 8 locuri se vor califica în knock-out-uri.
În această fază începe lupta pentru medalii. Cei 16 sportivi calificați, primii opt din cele două trialuri, vor concura umăr la umăr, iar câștigătorii vor rămâne în cursa pentru podium.
La tenis de masa Andreea Băiașu și Robert Istrate, favoriții 9 ai competiției, au avut două meciuri dificile cu reprezentanții Germaniei Jonas Rinderer/ Koharu Itagaki și cei ai Franței Nina Guo Zheng/Noah Vitel (favoriții 2) care au avut un prim tur liber. Din păcate, drumul lor s-a opritla dublu mixt în preliminarii
În prima partidă a prelminariilor, Andreea Băiașu și Robert Istrate au obținut o frumoasă victorie în trei seturi, 3-0 (11-5, 11-7, 11-7), în mai puțin de o jumătate de oră. Tricolorii au fost superiori la toate capitolele și au dominat întâlnirea de la un cap la altul. După promițătorul start olimpic, Andreea și Robert au oferit și primul lor interviu pe pământ african.
Al doilea meci al preliminariilor se anunța mult mai dificil. Nina Guo Zheng venea după un sezon incredibil în 2025, unde a câștigat atât Top 10 european, cât și titlul european la simplu. În plus, același tandem Nina Guo Zheng/Noah Vitel avea un ascendent moral în fața României, după ce în aprilie, în finala importantului turneu WTT Youth Contender Metz 2026, a câștigat o partidă în fața perechii tricolore Bianca Meiroșu/ Robert Istrate.