JOT Dakar 2026 – ÎNOT
Înotul românesc a fost reprezentat la toate edițiile JOT de până acum și are în palmares 3 medalii – 2 ARGINT, 1 BRONZ. La JOT Dakar 2026, România va fi reprezentantă de 2 sportivi (1 fată, 1 băiat): Daria Silișteanu (CSM Constanța) – 50, 100 m spate, 100 m fluture Luca Marinescu (CSA Steaua București) – 200, 400, 800 m liber Antrenori – Eduard Câșlaru, Andrei Pinticanu
Cei doi tineri înotători români sunt medaliați la edițiile Festivalurilor Olimpice ale Tineretului European la care au participat. Daria Silișteanu are în palmares 2 AUR, la 100 m spate și ștafetă 4x100 m liber feminin, la FOTE Maribor2023 (Slovenia), iar Luca Marinescu are 1 AUR, la 200 m liber, la FOTE Skopje 2025 (Macedonia de Nord)
*La JOT Dakar 2026, întrecerile de înot vor fi găzduite de Complexul Tour De L'œuf, din Dakar, în perioada 1 – 6 noiembrie 2026.
În program au fost incluse 30 probe: 15 feminine, 15 masculine:
- 50 m liber, 100 m liber, 200 m liber, 400 m liber, 800 m liber
- 50 m spate, 100 m spate, 200 m spate
- 50 m bras, 100 m bras, 200 m bras
- 50 m fluture, 100 m fluture, 200 m future
- 200 m mixt individual
* 328 sportivi în competiție (164 fete, 164 băieți)
Înotul se numără printre cele șase sporturi românești medaliate la JOT de vară.
Cu cele 3 medalii în palmares la JOT – 2 ARGINT (100 și 200 m spate, Buenos Aires 2018), 1 BRONZ (50 m bras, Singapore 2010), înotul se află pe poziția a 3-a ca număr de medalii românești la JOT, la egalitate cu judo (1 AUR, 1 ARGINT, 1 BRONZ) și gimnastică artistică (1 AUR, 2 ARGINT), după atletism (6 medalii) și canotaj (5 medalii).
De la JOT, la Jocurile Olimpice
Pentru doi înotători români, participarea la JOT a reprezentat rampa de lansare spre Jocurile Olimpice.
· Daniel Martin – ARGINT, la 100 și 200 m spate, la Buenos Aires 2018, a participant la JO Tokyo 2020,
· Robert Glință – Locul 5, la 100 m spate, la JOT Nanjing 2014, a fost finalist la 100 m spate, la Rio 2016, Tokyo 2020.
La ultima ediție a JOT – Buenos Aires 2018, la înot TEAM ROMANIA a obținut 2 medalii de ARGINT (100, 200 m spate - Daniel Martin).
La JOT Dakar 2026, prima competiție olimpică desfășurată pe continentul african, care va avea loc în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, TEAM ROMANIA va avea în componență 17 sportivi, înscriși la 10 dintre sporturile din program.