COMUNICAT DE PRESĂ - Acreditări mass-media la Jocuile Olimpice LA 2028
Comitetul Olimpic și Sportiv Român informează reprezentanții mass-media că au mai rămas 10 zile până la închiderea portalului de acreditare pentru Jocurile Olimpice Los Angeles 2028.
Toate informațiile relevante sunt disponibile pe pagina dedicată acreditării presei pentru LA28, aici: https://www.olympics.com/ioc/accred2028
Portalul va fi disponibil în perioada 31 august – 23 octombrie 2026 si poate fi accesat la: https://pressregistrationportal.
Portalul s-a deschis începând cu 31 august 2026, ora 09:00, ora Los Angeles (Pacific Time) - ora 19.00, ora României – și se va închide la 23 octombrie 2026, ora 24:00.
Termenele stabilite vor fi respectate cu strictețe, iar solicitările transmise după termenul-limită nu vor fi acceptate.
Participarea presei române la Jocurile Olimpice reprezintă o componentă esențială în promovarea performanței sportivilor Team Romania și în apropierea publicului de valorile olimpice. COSR va derula întregul proces de acreditare în deplină transparență și în conformitate cu regulamentele Comitetului Internațional Olimpic.
Pentru Jocurile Olimpice Los Angeles 2028, Comitetul Internațional Olimpic a alocat României un total de 15 acreditări din categoria „E”, destinate reprezentanților mass-media.
Cota repartizată Comitetului Olimpic și Sportiv Român cuprinde 12 acreditări pentru jurnaliști (E), 3 acreditări pentru fotografi (EP).
Transmiterea unei expresii de interes nu garantează obținerea acreditării pentru Jocurile Olimpice LA28.
În procesul de selecție, COSR va respecta criteriile și ordinea de prioritate stabilite de CIO, care acordă întâietate agențiilor naționale de presă, agențiilor sportive, cotidianelor, publicațiilor și site-urilor specializate. Totodată, CIO recomandă colaborarea Comitetelor Naționale Olimpice cu asociațiile profesionale ale jurnaliștilor sportivi în procesul de alocare a acreditărilor.
În acest context, COSR va colabora cu Asociația Presei Sportive din România pentru procesul de selecție.
Un capitol distinct este dedicat organizațiilor de radio și televiziune fără drepturi de difuzare (non-MRH, ENR), care vor trebui, la rândul lor, să își exprime interesul prin noul portal. Acreditările din categoria ENR sunt limitate și sunt aprobate exclusiv de CIO, pe baza listelor de priorități transmise de Comitetele Naționale Olimpice.
Pentru întrebări sau asistență privind procesul de acreditare, organizațiile media se pot adresa Comitetului Olimpic și Sportiv Român, care va centraliza și gestiona relația cu IOC Media Operations, la adresa de email: mediateam@cosr.ro.