FOTE Brașov 2027 - Seminarul Șefilor de Misiune la final
Seminarul Șefilor de Misiune FOTE Brașov 2027 s-a încheiat cu o zi dedicată vizitelor în teren. Delegații celor 38 de Comitete Naționale Olimpice participante, alături de reprezentanții Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), au avut ocazia să descopere locurile care vor deveni, între 14 și 21 februarie 2027, scena uneia dintre cele mai importante competiții europene dedicate tinerilor sportivi.
Delegațiile au vizitat Satele Sportivilor din Poiana Brașov și Cheile Grădiștei, precum și baze sportive care vor găzdui competițiile FOTE Brașov 2027.
Vizitele au oferit participanților o perspectivă concretă asupra condițiilor de cazare, a facilităților și a infrastructurii sportive pregătite pentru primirea sportivilor, oficialilor și tuturor celor implicați în organizarea Festivalului.
Pentru Șefii de Misiune, întâlnirea directă cu viitoarele arene de competiție și cu zonele în care vor fi cazați sportivii a reprezentat o etapă importantă în pregătirea participării delegațiilor naționale la FOTE Brașov 2027.
Vizita în teren a încheiat, un seminar intens de lucru și dialog, în care organizatorii FOTE Brașov 2027, reprezentanții EOC și ai Comitetelor Naționale Olimpice au avut posibilitatea de a consolida colaborarea și de a pregăti, împreună, ultimele etape până la întâlnirea cu tinerii sportivi europeni.