Comisia CIO de Coordonare pentru Brisbane 2032, prima vizită oficială în metropola australiană
Comisia de Coordonare a Comitetului Internațional Olimpic (CIO) din care face parte și Octavian Morariu, membru CIO pentru România, membru în Comitetul Executiv al CIO, s-a aflat în luna mai 2025, în prima vizită oficială la Brisbane, orașul gazdă al Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2032. A fost a treia întâlnire a Comisiei de la înființarea sa, prima desfășurată la fața locului, marcându-se astfel o etapă-cheie în tranziția către faza de implementare a proiectelor.

În timpul vizitei, membrii Comisiei au avut întâlniri cu peste 1.000 de reprezentanți ai structurilor implicate în organizarea Jocurilor – sportivi, federații, autorități, parteneri, comunităților locale. Au fost organizate sesiuni de lucru pe teme-cheie precum: guvernanță, infrastructură sportivă, finanțare, sustenabilitate, angajament comunitar și planificare comercială.
Președintele CIO Thomas Bach și președintele ales al CIO Kirsty Coventry – fosta șefă a Comisiei până la alegerea sa în fruntea CIO – au participat activ la vizită, alături de noua președintă a Comisiei de Coordonare a Jocurilor Mikaela Cojuangco Jaworski. Programul a inclus vizite la locațiile viitoarelor competiții din Brisbane și Gold Coast, precum și întâlniri oficiale cu lideri federali, statali și locali din Australia.

Un moment special l-a reprezentat vizita la Brisbane State High School, o instituție de învățământ cu 40 de foști olimpici în rândul absolvenților, unde președintele Bach și sportivii australieni au împărtășit poveștile lor cu elevii.
Printre concluziile reuniunii s-au numărat:
• Confirmarea progreselor în urma reviziei independente de 100 de zile privind infrastructura olimpică.
• Inițierea procesului de consultare publică privind viziunea Jocurilor, printr-un sondaj deschis tuturor la brisbane2032.org/vision
• Stabilirea următoarelor etape în definirea programului sportiv, ce urmează a fi aprobat în sesiunea CIO din 2026.
• Angajamentul față de reconcilierea cu popoarele indigene și lansarea viitorului Plan de Acțiune pentru Reconciliere.
Președintele CIO Thomas Bach a subliniat că „Brisbane 2032 este ancorat în strategii pe termen lung pentru dezvoltarea durabilă, plasând moștenirea și impactul comunitar în centrul proiectului olimpic”.

La rândul său, Octavian Morariu a reiterat angajamentul CIO pentru o organizare responsabilă, cu accent pe sportivi, sustenabilitate și colaborare între toate părțile implicate.
Brisbane 2032 este primul oraș gazdă desemnat prin noul model adoptat de CIO, axat pe parteneriate sustenabile, folosirea infrastructurii existente și implicarea comunităților locale. Jocurile vor avea loc între 23 iulie și 8 august 2032
Sursa foto: X/IOC Media
IOC Coordination Commission for Brisbane 2032 Makes First Official Visit to Australia
The International Olympic Committee's (IOC) Coordination Commission, which includes Octavian Morariu, Romania’s IOC member and Executive Board member, made its first official visit to Brisbane, the host city of the 2032 Olympic and Paralympic Games, in May 2025. It was the third meeting of the Commission since its formation, and the first one on-site, marking a key phase in transitioning to project implementation.
During the visit, Commission members met with over 1,000 stakeholders – athletes, federations, authorities, partners, and local communities. Key working sessions focused on governance, sports infrastructure, financing, sustainability, community engagement, and commercial planning.
IOC President Thomas Bach and President-elect Kirsty Coventry – former Chair of the Commission – actively participated in the visit, along with the new Chair Mikaela Cojuangco Jaworski. The program included tours of future competition venues in Brisbane and Gold Coast, and official meetings with Australian federal state and local leaders.
A special moment was the visit to Brisbane State High School, with 40 Olympians among its alumni, where President Bach and Australian athletes shared stories with students.
Key outcomes of the meeting included:
· Confirmation of progress following a 100-day independent review of Olympic infrastructure.
· Launch of a public consultation on the Games vision, via a survey at brisbane2032.org/vision.
· Next steps in defining the sports program, to be approved at the 2026 IOC session.
· Commitment to Indigenous reconciliation and the upcoming Reconciliation Action Plan.
President Bach emphasized that “Brisbane 2032 is anchored in long-term strategies for sustainable development, placing legacy and community impact at the heart of the Olympic project.”
Octavian Morariu reaffirmed the IOC's commitment to responsible organization, focused on athletes, sustainability, and collaboration among all stakeholders.
Brisbane 2032 is the first host city chosen under the IOC’s new model, centered on sustainable partnerships, use of existing infrastructure, and community involvement. The Games will take place from July 23 to August 8, 2032.
Photo: X/IOC Media