TURUL ROMÂNIEI 2026 – Cinci zile de spectacol rutier național
Ultima pagină a Turului României 2026 s-a scris în București, dar emoțiile celei de-a 58-a ediții vor rămâne în sufletele suporterilor mult timp după ce ultimul rutier a trecut linia de sosire. Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român Mihai Covaliu a fost prezent atât la startul competiție, dat în premieră la Chișinău, cât și la finalul de la București.
Au fost cinci zile pline cu sute de kilometri de asfalt străbătute prin câteva localități din Republica Moldova și mai multe regiuni ale României, cu atacuri, evadări, sprinturi și sute de povești.
Cu un lider diferit în fiecare zi, Turului României s-a încheiat spectaculos, în inima Capitalei. Barnabás Vas a cucerit tricoul galben, iar România a încheiat competiția cu Cristian Răileanu pe locul al doilea în clasamentul general și cu Mattew-Denis Piciu în Top 10.
Povestea Turului României 2026 a început cu etapa Chișinău - Ungheni, în Republica Moldova, acolo unde Radosław Frątczak a fost primul rutier care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
A urmat transbordarea la Iași, iar a doua zi, în cea de-a doua etapă, scenariul s-a schimbat. Rutger Wouters a valorificat o evadare de lungă durată și s-a impus la Piatra Neamț. Două etape, doi câștigători, doi lideri.
Apoi au venit munții.
Etapele 3 și 4 au schimbat din nou ierarhiile și au adus în prim-plan echipa Team United Shipping. La Băile Balvanyos, András Pakot a preluat tricoul galben, într-o etapă câștigată de colegul său, Barnabás Vas.
O zi mai târziu, la Ploiești, Vas a obținut cea de-a doua victorie de etapă și a construit avantajul care avea să-i permită să intre în ultima zi cu tricoul galben pe umeri.
Până la București, Turul avusese câte un lider diferit în fiecare zi.
Era, poate, cel mai bun indiciu că ediția din 2026 avea să fie una a echilibrului, a atacurilor și a schimbărilor permanente de ritm.
Ultima etapă a adus plutonul în inima Capitalei, iar cele 10 tururi ale circuitului urban au transformat Bucureștiul într-o adevărată arenă pentru cicliști și spectatori. Traseul a trecut pe lângă câteva dintre cele mai populare repere ale orașului – Palatul Parlamentului, Ateneul Român, Arcul de Triumf, oferind cursei un decor spectaculos pentru ultimul act.
Etapa era anunțată drept una dedicată sprinterilor, iar Barnabás Vas trebuia să-și apere tricoul galben.
Trei rutieri au încercat să schimbe scenariul încă de la început. Andrei Cărbunarea, Mattew-Denis Piciu și Gregor Matija Černe au format o evadare care a reușit să obțină un avantaj de până la 50 de secunde. Evadarea a fost prinsă însă în penultimul tur.
Când părea că plutonul se îndreaptă inevitabil spre un sprint masiv, Patrick Welch a lansat un nou atac și a reușit să rămână în față până la aproximativ 2 km înainte de sosire, dar Radosław Frątczak a fost din nou cel mai rapid.
Frątczak, component al echipei Wibatech Lubelskie Perła Polski s-a impus la sprint și a repetat performanța de anul trecut pe circuitul urban din București.
„Planul nostru pentru astăzi a fost să preluăm controlul doar în ultimele două-trei tururi, iar totul a funcționat perfect”, a explicat Frątczak după cursă, mulțumindu-le colegilor pentru modul în care au pregătit sprintul final.
Pe podiumul ultimei etape au mai urcat András Pakot (Team United Shipping) și Christopher Ringkjøp Bruun (NCF Region Vest).
La general, s-a impus Barnabás Vas. După cinci zile de competiție, rutierul echipei Team United Shipping și-a apărat avantajul și a devenit câștigătorul clasamentului general al celei de-a 58-a ediții a Turului României.
Victoria sa este cu atât mai spectaculoasă cu cât Vas nu s-a limitat la apărarea tricoului galben.
Prin stilul său ofensiv pe parcursul întregii săptămâni, el a reușit să câștige și tricoul verde al cățărătorilor, tricoul cu buline al clasamentului pe puncte și tricoul alb rezervat celui mai bun rutier U23.
„Când am venit la această cursă, obiectivul meu era să câștig poate o etapă, așa că sunt, bineînțeles, foarte fericit că am reușit acum să câștig clasamentul general și, pe deasupra, toate aceste tricouri”, a declarat Vas la final.
Cea de-a 58-a ediție a Turului României s-a încheiat, deja au început pregătirile pentru următoarea.
Turului ciclist al României 2026 - a 58-a ediție
Podium clasament general:
Barnabás Vas (Team United Shipping)
Cristian Răileanu (Naționala României)
András Pakot (Team United Shipping)
Câștigătorii tricourilor și trofeelor:
Clasamentul general: Barnabás Vas (Team United Shipping)
Clasamentul pe puncte: Barnabás Vas (Team United Shipping)
Clasamentul cățărătorilor: Barnabás Vas (Team United Shipping)
Clasamentul sprinturilor intermediare: Andrea Bruno (Naționala Italiei)
Cel mai bun rutier U23: Barnabás Vas (Team United Shipping)
Cel mai bun rutier român: Cristian Răileanu (Naționala României)
Clasamentul pe echipe: US Monaco