Milano Cortina 2026 - Valentin Crețu, cel mai bun rezultat olimpic din carieră, la sanie simplu
Valentin Crețu, care la Milano Cortina participă la cincea ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă, a încheiat competiția olimpică masculină de sanie simplu pe locul 15, cel mai bun rezultat al său din carieră la Jocurile Olimpice. Eduard Crăciun, al doilea reprezentant al României în această probă, a terminat întrecerea pe locul 23.
Valentin Crețu a început bine a doua zi de concurs, după ce cu o zi înainte a încheiat primele două manșe pe locurile 12 , respectiv 13.
În manșa 3, Crețu a reușit un timp bun și cu timpul 2:41.008, după primele 3 manșe s-a clasat pe poziția 12 și s-a calificat pentru manșa finală.
„Fără risc!” a fost îndemnul antrenorilor înaintea ultimei coborâri, iar Valentin Crețu a intrat concentrat în manșa 4. O eroare într-unul dintre primele viraje l-a costat însă câteva zecimi de secundă care au contat în rezultatul final.
Românul a încheiat competiția pe locul 15 rămâne cel mai bun rezultat al său la Jocurile Olimpice, într-o probă dominată de sportivi cu tradiție și resurse uriașe.
Eduard Crăciun a reușit cea mai bună coborâre a sa la Cortinai în manșa a 3-a , dar nu s-a calificat pentru manșa a 4-a (finală).
Proba masculină de sanie simplu a fost câștigată de germanul Max Langenhan, cu timpul 3:31.191, urmat de austriacul Jonas Müller, medaliat cu argint (3:31.787), și de italianul Dominik Fischnaller, medaliat cu bronz (3:32.125).
Tot astăzi, pe pista ”Eugenio Monti” din Cortina s-au antrenat și tandemurile de sanie dublu ale României - Raluca Strămăturaru / Carmen Manolescu și Marian Gîtlan / Darius Șerban