FOTE Skopje 2025 - Dublă de bronz la judo
Primii judoka tricolori care au intrat în competiție au încheiat concursul pe podium, ambii cu medalii de bronz. Alin Șorici a câștigat meciul pentru bronz în limitele categoriei 55 kg în fața bulgarului Ivo GALENKOV, iar Denisa Șerban a învis-o de asemenea în meciul pentru bronz pe turcoaica Livanur KAYIR, vicecampioană europeană la categoria ei de vârstă în urmă cu două săptămâni.

Alin a avut un parcurs excelent, învingându-i pe rând pe Celil UYAR, din Olanda, cu ippon și cu yuko pe Shavarsh NAHAPETYAN din Armenia. A fost la un pas de calificarea în finală. În semifinală a ajuns în prelungiri, dar a pierdut la Golden Scor în fața croatului Kristian BUTUCI.

Alin a dominat meciul pentru medalia de bronz contra bulgarului Ivo GALENKOV, și-a obligat adversarul să greșească, iar arbitrul l-a declarat învingător.
”Sunt foarte bucuros pentru că este prima medalie pe care am cucerit-o la o competiție internațională. Nici nu știu ce să spun. Sunt tot eu, dar mai fericit”, a spus Alin după concurs.
Denisa Șerban a început competiția cu o înfrângere, în sferturile de finală pierzând la penalizări contra belgiencei Viktoria GRIGORYAN. A intrat însă în recalificări unde a castigat la ippon cu Maria Eleni MARKOU, din Grecia și a câștigat la yuko cu Aurora FERRO, din Italia.

Finala a fost fulgerătoare. A durat doar 19 secunde! Denisa Șerban a profitat de neatenția adversarei turcoaicei Livanur KAYIR, vicecampioană europeană la categoria ei de vârstă în urmă cu două săptămâni , și a câștigat cu ippon!
”Turcoaica m-a bătut de m-a uscat peste tot unde m-a prins. Ne-am întâlnit de mai multe ori și nu am învins-o niciodată. Am mai câștigat medalii la diverse cupe, dar medalia asta mi se pare cea mai importantă că este olimpică”, a spus Denisa, numai un zâmbet, după competiție.
Celor doi judoka, medalile de la Skopje le deschide larg o ușă spre marea performață!
Credit foto: Sabin Malișevschi