Zi de AUR, ARGINT și BRONZ pentru TEAM ROMANIA, la FOTE Skopje 2025
Reprezentanții României au cucerit în penultima zi a Festivalului nu mai puțin de 5 medalii – 2 AUR, 2 ARGINT și 1 BRONZ, la înot, atletism, gimnastică artistică și judo. Prima medalie a fost ARGINTUL, obținut de Alexia Blanaru, la sărituri, în competiția feminină de gimnastică artistică de la Osijek.

Reprezentata noastră a avut o evoluție excelentă la sărituri notată cu 13.349 și a fost întrecută doar de italianca Mia PROIETTI care a acumulat 13.733 puncte. Pe treapta a treia a podiumului a urcat Madita MAYR din Germania (13.266p). La doar câteva minute, după succesul Alexiei, la câteva sute de kilometric distanță, în Sala mare din Centrul Sportiv Java Sandanski, din Skopje, judoka Isabel Bob, în limitele categoriei 70 kg, a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului.
Andreea Bob, bronz, la judo
Andreea Isabel Bob a învins-o în lupta pentru bronz, cu ippon, pe Leni WELTER din Luxemburg. În turul 1 a trecut de Dragica RAFTOVSKA (Macedonia), dar a fost învinsă în sferturile de finală de Aleksandra ANDRIC, din Serbia, campioană mondială și continentală la categoria ei de vârstă și medaliată cu bronz la seniori la Cupa Europeană din aprilie, anul acesta, de la Dubrovnik. În recalificări a făcut ipppon la bielorusa Darya PLESKATSEVICH și s-a calificat în meciul pentru bronz după victoria în fața Mariei Eleni PAPAIOANNOU, din Grecia.
A pierdut o singură întâlnire, în fața unei adversare puternice, dar nu a cedat. A crezut în visul ei, iar acum este fericită!
”Nu m-am gândit decât la medalie. Nici nu concepeam să nu urc pe podium!”, ne-a mărturisit după meci Isabel. Cu medalia la gât, eliberată de tenisunea competiției, Isabel a izbucnit în lacrimi, dar de bucurie.
”A avut un pic de ghinion ca a întâlnit-o în sferturi pe Aleksandra ANDRIC. Ar fi fost altceva dacă ar fi avut-o adversară în finală. A avut un moment de supărare după ce a pierdut meciul din sferturi, dar n-am lăsat-o să se demoralizeze. I-am repetat continuu că medalia de bronz este a ei și așa a fost. A intrat concentrată în meciuri, cu gândul doar să câștige și a reușit!” a povestit după meci antrenorul Adrian Moldoveanu.
Luca Marinescu - AUR, la 200 m liber, Cezar Stoica - BRONZ, la 400 m mixt
Înotători români au încheiat en-fanfare FOTE Skopje 2025 . În ultima zi competițională a întrecerilor de înot din capitala Macedoniei, imnul României a răsunat în Centrul Olimpic de natație din Skopje. Luca Marinescu a fost imbatabil la 200 m liber, probă în care un alt român – David Popovici a uimit lumea înotului cu performațele sale. Și David, care deține recordul european de juniori la 200 m liber, ca și Luca, a obținut primele rezultete de marcă la FOTE, iar apoi cariera sa sportivă a urmat o curbă spectaculoasă.
Luca Marinescu a adus primul AUR pentru România la Skopje după două ”dureroase” locuri 4, la 1500 m liber și cu ștafeta masculină de 4x100 m liber, demonstrând tarie de caracter, putere de concentrare și nu în ultimul rând talent. Luca a înotat nu mai puțin de 5 probe la Skopje și a ”crescut” cu fiecare lungime de bazin parcursă. Demonstrând o pregătire fizică excelentă, Luca a reușit ca în utima zi a întrecerilor de înot să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
În finală, startul înotătorului român nu a fost strălucit. A întors ultimul după primii 50 m, dar a revenit spectaculos pe următoarea lungime de bazin, și-a dozat excelent efortul și a reușit să încheie cursa primul cu timpul 1:54.26, înaintea italianului Luca SORIANI (1:54.78), și a ucrainianului Maka YAKHNO (1:55.37), al doilea clasat.
Finala lui Luca a fost precedată de o altă bătălie pentru medalii în care, un alt român a urcat pe podium, Cezar Stoica, medaliat deja cu argint la 200 m mixt, a câștigat BRONZUL în proba sa favorită pentru care s-a pregătit în mod special - 400 m mixt. Cezar a fost întrecut de Makar YAKHNO, cel care avea să câștige și bronzul la 200 m liber, și de Filip Gero, din Slovacia.
”Dureroasele” locuri 4 au fost ocupate de Vlad Ionescu (100 m spate), Vlad Ștefan Popescu (200 m spate), Iarina Ioana Cojocaru (200 m bras), Luca Ștefan Marinescu (1500 m liber),
ștafeta masculină 4x100 m liber - Luca Ștefan Marinescu , David Ioan Mariș , Rareș Andrei Vieru , Vlad Ionescu , David Alexandru Eftimie.
FOTE a fost o experiență unică pentru fiecare dintre sportivii lotului de înot și cu toții merită APLAUZE. Remarcabili au fost și antrenorii Gabriel Iulian Cojocaru, Cristian Luis Lăcătuș, Bogdan Gabriel Văleanu, Tiberius Mihail Manolache care sunt aproape de înotători și le călăuzesc performanțele.
Robert Istrate și Andreea Băiașu – BRONZ la tenis de masa la dublu mixt
Robert și Andreea și-au confirmat statul de favoriți la o medalie la FOTE Skopje 2025. Medaliați cu bronz la dublu mixt la Campionatele Europene de tenis de masa de la Malmö, din Suedia, cei doi cei au urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului în capitala Macedoniei.
Drumul lor până în semifinale a fost fără emoții câștigând în trei seturi (3-0) atât în optimile de finală, contra perechii din Israel Mor/Ternovykh , cât și în sferturi, în fața tandemului sârb Vanjo/Capanda.
În lupta pentru finală, Robert și Andreea au intrat în compania dublului din Cehia Jan ŠKALDA/ Hanka KODET. Partida a fost extrem de echilibrată, dar în decisiv s-au impus cehii cu 3-2.
Tricolorii urmează să primească medaliile de bronz cucerite mâine în cadrul unei ceremonii de premiere care urmează a fi oficiată de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Daria Vrînceanu, primul AUR pentru atletismul românesc la Skopje 2025
Imnul României a răsunat în premieră pe Stadionul Național Todor Proeski din Skopje, după finala de vis din proba feminină de triplusalt. O finală condimentată cu lacrimi de disperare și bucurie, speranțe și dezamăgiri, dar încheiată cu un rezultat superb!
Daria Vrânceanu a plutit 13,65 m spre cea mai bună performanță personală a carierei de până acum răsplătită cu aurul Festivalului Oimpic al Tineretului European. Zborul Dariei a fost de fapt de 13.95 m, dar nu a bătut pe prag, iar săritura omologată a fost cu 30 cm mai scurtă.
Daria a intrat în lupta pentru podium ca principală favorită la medalii, dar ea nu-și dorea decât aurul. A intrat determinată și a sărit 13.47 m din prima, instalându-se în fruntea clasamentului unde îi place cel mai mult.
A urmat o încercare cu 10 cm mai scurtă, care a supărat-o foarte tare. Emoțiile începeau să crească, iar a treia săritură a fost ratată. Era în continuare pe primul loc, dar vroia mai mult. Din tribune, mama ei, fostă componentă a lotului național de volei al României, n-o scăpa din ochi, iar antrenorul Cristinel Neculai Nemțeanu îi dădea sfaturi tehnice. Ambii încercau să o mențină calmă și concentrată ”Ești în grafic. Mai ai încercări, nu te panica. A fost foarte bine, ține-o tot așa”, îi strigau. A mai urmat o săritură foarte bună, care a smuls un vuiet de admirație din tribune, dar depășită!
După încă o ratare, Daria a intrat în panică. Spaniola Ana Estrella DE LEON a sărit 13.51 m din a patra încercare și s-a instalat pe primul loc. Mama Dariei a simțit că ceva este în neregulă cu copilul ei și a venit să-i fie cât mai aproape. ”Daria, trebuie să te calmezi. Ai un atac de panică, dar nu trebuie să-l iei în seamă. Nu mai fii obsedată de aur! Nu pune presiune pe tine pentru că ești pe drumul cel bun. Rămâi concentrată și calmă! Respiră adânc să te liniștești!”.
Înainte de ultima încercare clasamentul era complet schimbat. Pe primul loc trecuse letonianca Brenda Dziliana APSITE, cu 13.52 m, spaniola era pe locul 2, iar Daria pe 3. Tensiunea atinsese apogeul, dar Daria era disperată să ia AURUL. A tras aer în piept și a plecat în viteză...un, doi, trei pași și zbor! 13.95 m, dar nu a bătut pe prag!
Daria a așteptat înfrigurată măsurătoarea oficială. Iar arbiri au decis: 13,65 m – nou record personal și mult râvnitul aur al tineretului olimpic european! Frumoasa atletă s-a prăbușit în lacrimi, dar de bucurie!
Aurul de la FOTE i-a deschis larg ușa către marile performanțe. De acum visul Dariei este podiumul olimpic!
Toate rezultatele sportivilor români în Ziua 5 competițională a FOTE Skopje 2025
Înot
- 200 m liber - Luca Ștefan Marinescu – Medalie de AUR - cu timpul 1:54.26, în FINALĂ
- 400 m mixt - Cezar Ștefan Stoica - Medalie de BRONZ - cu timpul 4:35.19, în FINALĂ - 100 m spate - Ana Rozorea - locul 7 - în FINALĂ, cu timpul 1:04.41
- 200 m mixt - Iarina Ioana Cojocaru - locul 5 - în FINALĂ cu timpul 2:19.52
- ștafeta 4x100 m mixt - Vlad Ștefan Popescu, David Alexandru Eftimie, Nicholas Oliver Cârstina, Vlad Ionescu - locul 8 - în FINALĂ, cu timpul 3:59.06; locul 5, în serii cu timpul 3:57.08
- 50 m liber - Andreea Luiza Comna - locul 13 - în semifinale, cu timpul 40.48; loc 19 în serii cu timpul 27.19
Atletism
- triplusalt - Daria Maria Vrînceanu - Medalie de AUR - cu 13.65 m, la ultima încercare - Personal Best - stafeta 100x200x300x400 m - Alessia Ioana Burcă , Natalia Valentina Dragoș, Daniela Alexia Ciobanu, Ana Maria Dogan - locul 17 - cu timpul 2:14.47
- 3000 m - Andrei Casian Crașovan - locul 15 - cu timpul 8:48.67
- aruncarea sulitei - Karina Maria Băloi - locul 13 - cu 40.48 m
- 5000 marș - Elena Deea Ioanovici - locul 11 - cu timpul 27:02.04
- săritura în lungime - Alexandru Matei Goicea - a ratat toate cele trei încercările
- aruncarea discului - Bogdan Viorel Moruțan - locul 16 - cu 45.07 m, reușiți din a doua încercare
- 200 m - Jessus Armando Bănicioiu - locul 5 - în finală, cu 21.30 s - Personal Best
- săritura în înălțime - Lena Maria Ionescu - locul 7 - în grupe, cu 73 m, s-a calificat în finală
Judo
- 70 kg - Andreea Isabel Bob - Medalie de BRONZ - În lupta pentru podium a învins-o,cu ippon, pe Leni WELTER (Luxemburg). În turul 1 a trecut de Dragica RAFTOVSKA (Macedonia), a fost învinsă apoi de Aleksandra ANDRIC (Serbia) în sferturile de finală. În recalificări a făcut ipppon la Darya PLESKATSEVICH (NOC Belarus) și s-a calificat în mecilul pentru bronz după victoria în fața Maria Eleni PAPAIOANNOU (Grecia).
- 90 kg - Rareș Nicolas Neacșu - locul 5 - a pierdut în meciul pentru bronz în fața Sieb GRIEDE (Olanda)
Gimnastică artistică
- sărituri - Alexia Elena Blanaru - Medalie de ARGINT - cu 13.349 p
Aniela Maria Tudor - locul 4 - cu 12.899 p
optimile de finală și în fața Vanjo/Capanda (Serbia), în sferturi.
Taekwondo
- +73 kg - Amir Dorin Halasu - locul 9 - a pierdut cu 0-2, în fața Ivan LYSENKO (Spania), în turul 1
- 73 kg - Olivér Szász - locul 19 - a pierdut cu 0-2, în fața Dominik LEWANDOWSKI (Polonia), în turul 1
Tir sportiv
- 10 m pistol aer comprimat duet hit/miss - Ioana Ion , Connor-Duncan Smaranda - locul 6 - cu 43 p
Tenis de masă
- dublu mixt - Robert Alexandru Istrate, Andreea Băiașu - Medalie de BRONZ - În semifinale au pierdut 2-3, în fața Kodet/Skalda (Cehia). Au câștigat cu 3-0, în fața Mor/Ternovykh (Israel), în
Baschet 3x3
- Naționala feminină - Ana Manuela Manea, Ioana Maria Savu-Istrătescu , Andrada Maria Jaba, Marta Cârmaciu - locul 4 - au pierdut în semifinale, contra Poloniei 11-19 și cu 11-17, pentru medalia de bronz, contra Sloveniei. În Sferturile de finală, Germania - România 13-19