A inceput sa practice luptele la varsta de 12 ani, alegand stilul liber. A fost legitimat la Clubul Sportiv Rapid Bucuresti, in 2008 a avut dubla legitimare la Rapid si CSA Steaua Bucuresti, iar din 2012, pentru concursurile nationale pe echipe, a avut dubla legitimare Rapid si la Clubul Sportiv Municipal Lugoj.
A cucerit trei medalii de bronz in limitele categoriei 85 kg, in 2010, la Campionatele Europene de la Baku (Azerbaidjan), in 2011, la CE de la Dortmund (Germania) si in 2012, la CE de la Belgrad (Serbia).
In 2013, a fost medaliat cu aur la Jocurile Mondiale Universitare de la Kazan (Rusia), competitie la care au luat parte sportivi cu varste de pana in 28 de ani.
In 2008, a participat la Jocurile Olimpice de la Beijing, in competitia din limitele categoriei 74 kg, unde s-a clasat pe locul 5. In 2016, medaliatul cu argint Soslan Tigiev din Uzbekistan a fost descalificat, pe motiv de doping, iar Gheorghita Stefan a urcat in clasament pe locul 3.
In 2016, a primit distinctia „Cheia Orasului” Lugoj, in ziua casatoriei sale cu Corina Caprioriu, medaliata cu argint la judo la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012.