Doina Staiculescu este prima sportiva din Romania care a urcat pe podiumul olimpic la gimnastica ritmica. Ea a cucerit medalia de argint la individual compus, la JO de Los Angeles, din 1984, unde aceasta disciplina a fost introdusa in premiera.
A inceput gimnastica ritmica la Asociatia Sportiva Flacara Rosie din Bucuresti si a cucerit titlurile nationale intre anii 1983 si 1985. Atat in cadrul sectiei de gimnastica ritmica a clubului, cat si la lotul national s-a pregatit cu antrenoarea Maria Girba.
Pentru merite sportive deosebite a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului. I-au fost conferite distinctiile Medalia nationala “Pentru Merit” clasa a II-a și Ordinul ”Meritul Sportiv” clasa a II-a.
