A început să joace polo la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, în 1953. Ca junior, a evoluat sub îndrumarea antrenorului Fr. Krişan, iar la seniori, a continuat cu antrenorul Adrian Balint. Din 1961 s-a transferat la Clubul Sportiv Dinamo București, cu care a câştigat 10 titluri de campion naţional (1962-1971).

A evoluat timp de 12 ani în echipa naţională masulină de polo pe apă a Românie, unde a înregistrat  131 de selecţii și a înscris 85 de goluri.

S-a retras din activitatea competițională la începutul anilor 1970.

 A primit titlurile de Maestru al sportului şi Maestru emerit al sportului, iar din 1972 a activat ca antrenor la Clubul Sportiv Dinamo, reuşind să obţină cu echipa de polo alb-roșie două titluri de campion național, în 1973 şi 1974.

A preluat funcția de antrenor al naționalei, iar de pe banca tehnică, a reușit să se califice echipa reprezentativă a României la trei ediții ale Jocurilor Olimpice. Sub îndrumarea sa și a lui Nicolae Firoiu, România a ocupat locul 8, la Munchen 1972, împreună cu Paul Niculescu a coordonat echipa tricoloră care s-a clasat pe locul 4, la Montreal 1976, iar la Moscova 1980, sub îndrumarea sa naționala încheiat pe locul 9.

Locul 4 pe care s-a clasat naționala de polo a României la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976,  este cea mai bună performață olimpică înregistrată de tricolori la polo pe apă.

În perioada 1980- 1989, a fost antrenor federal în cadrul Federației Române de Nataţie, iar din 1990, când a fost înfiinţată Federația Română de Polo, a fost secretar general, apoi preşedinte al forului național de polo.
A fost ales membru al Comitetului Executiv al Comitetului Olimic Român.

În 1998, a fost ales membru în Comitetul tehnic de polo al Ligii Europene de Nataţie .

În anul 2000, i-a fost conferită Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a II-a.

A decedat în iunie 2014.