Bianca Florentina Perie a început să participe în concursurile naționale de aruncări de la vâsta de 10 ani, dar s-a remarcat în proba de aruncarea ciocanului. Din 2009 până în 2021 a fost neînvinsă în întrecerile naționale, iar în competițiile internaționale a fost în top la vârsta junioratului.
Între anii 2005 și 2008, a cucerit patru titluri de campioană mondială la junioare, iar între 2007 și 2011, atât la juniori cât și la tineret, a urcat de cinci ori pe prima treaptă a podiumului european.
După căsătorie și-a shimbat numele după soț și a devenit Bianca Florentina Ghelber.
În iulie 2010, la București a reușit o aruncare de 73,52 m, care a reprezentat recordul său personal până înaintea Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, reprogramate în 2021. Tot în iulie 2010, a fost aproape de podium la Campionatele Europene de seniori, dar cu 71.52 m s-a clasat doar pe locul 4.
În 2021, s-a calificat la Tokyo 2020, în proba de aruncarea ciocanului, grație poziție ocupate înaintea competiției olimpice în clasamentul mondial.