Născut în Fălticeni, dar crescut de la vârsta de nouă ani în Spania unde a emigrat împreună cu întreaga familie, Vlad Dascălu a început să practice ciclismul la 14 ani.
După numai un an a ales competițiile de mountain bike, iar la 19 ani a obtinut primele rezultate notabile – locul doi în campionatul Spaniei la categoria sub 23 de ani (U23).
În 2019, Vlad Dascălu a scris istorie în ciclismul românesc cucerind primul titlu mondial pentru România.
Campion european U23 în Cehia, la Brno, câștigător a patru etape de Cupa Mondială - la Andorra, Nove Mestro (Cehia), Les Gets (Franţa) și Val di Sole (Italia) - și al doilea la Albstadt (Germania), Vlad Dascalu si-a confirmat statutul de mare favorit la Campionatul Mondial de Mountain Bike XCO U23 care a avut loc la Mont-Saint-Anne, în Canada. A condus cursa de la început până la final și a cucerit medalia de aur a competiției, performanța aducându-i calificarea la Jocurile Olimpice Tokyo 2020