VASILE TIȚĂ și GHEORGHE FIAT au cucerit primele medalii olimpice la Box –Helsinki 1952
La Jocruile Olimpice Helsinki 1952 au fost cucerite primele medalii din istoria boxului românesc. Vasile Tiță a cucerit medalia de ARGINT, la categoria mijlocie (75 kg), iar Gheorghe Fiat, BRONZUL, la semiușoară (60 kg). Pe drumul spre medalii deschis de Tiță și Fiat au mers cei mai valoroși pugiliști tricolori care până în prezent au cucerit 25 MEDALII: 1 AUR – 9 ARGINT – 15 BRONZ.
Mândrie, Moștenire, Onoare – 110 ani
În România, boxul profesionist a fost ”pus la zid ” de societatea comunistă, fiind considerat un sport prea dur după 1945. Cu toate acestea ”Nobila artă” a supraviețiut la nivel de amatori unde participarea la Jocurile Olimpice era un țel, iar cucerirea unei medalii olimpice, visul oricărui pugilist.
Boxerii români au participat în premieră la întrecerile olimpice de box în 1936, la JO de la Berlin, dar au lipsit de la Londra 1948, singura ediție a JO fără prezență românescă la box (în 1940 și 1944 Jocurile nu au avut loc din cauza celui de-al II-lea război mondial).
La Helsinki 1952, boxul românesc a revenit în forță. În capitala Finlandei, Vasile Tiță a cucerit medalia de ARGINT, la categoria mijlocie (75 kg), iar Gheorghe Fiat, BRONZUL, la semiușoară (60 kg), devenind primii medaliați olimpici din istoria boxului românesc.
Pe drumul spre medalii deschis de Tiță și Fiat au mers cei mai valoroși pugiliști tricolori care până în prezent au cucerit 25 MEDALII: 1 AUR – 9 ARGINT – 15 BRONZ.
Reprezentanții României nu au mai urcat pe podiumul olimpic la box de 20 de ani (ultimul boxer român medaliat, Ionuț Gheorghe (64 kg) – BRONZ, la Atena 2004) dar dorința de a cuceri o medalie olimpică este mai vie ca oricând în sufletele pugiliștilor tricolori.
Pentru noi, 110 de ani de istorie însemană 309 medalii, respectul lumii olimpice și moștenirea unei națiuni.
Team Romania e mândrie și onoare națională!