Valeria Răcilă van Groningen și Marius Urzică, onorați cu Ordinul Excelența Olimpică al COSR
Momente emoționante astăzi înainte de începerea Adunării Generale Ordinare a Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR). Doi mari campioni ai sportului românesc au fost recompensați de COSR pentru meritele deosebite și aportul uriaș adus la promovarea și dezvoltarea Mișcării Olimpice din România.

Toți cei prezenți au aplaudat furtunos, în picioare, când Mihai Covaliu președintele COSR și George Boroi, secretarul general al COSR, le-au înmânat Ordinele Excelența Olimpică fostei canotoare Valeria Răcilă van Groningen și fostului gimnast Marius Urzică. Vicepreședinții COSR Elisabeta Lipă, Camelia Potec și Răzvan Burleanu, și președintele Agenției Naționale pentru Sport Bogdan Matei le-au fost alături.
Niciuna dintre cele două personalități ale sportului românesc nu a știut că va primi distincțiile, iar invitația în fața asistenței i-a luat prin surprindere.
”Dacă știam nici nu mai dormeam azi noapte. Nu-mi venea să cred când mi-am auzit numele”, a mărturisit Valeria Răcilă.

”Această distincţie înseamnă foarte mult pentru mine. Nu m-am aşteptat și sunt foarte emoţionată. Cumva este o încununare a ceea ce am făcut până acum pentru sport şi pentru promovarea sportului de masă în România, prin activităţile pe care le facem noi, prin maratoanele şi semimaratoanele organizate. Sunt plăcut surprinsă şi foarte emoţionată. Când mi-am dat seama, din descriere, că e vorba despre mine, am început să tremur şi mai tare. Mă bucur foarte mult pentru acest premiu și sunt fericită că s-au gândit la mine”, a spus fosta canotoare.
Valeria Răcilă are în palmares o medalie de aur și una de bronz la Jocurile Olimpice (Moscova 1980, Los Angeles 1984) și două medalii de argint și două de bronz la Campionatele Mondiale (1979, 1981, 1982, 1985).
După cariera strălucită în canotaj, Valeria a revenit la prima ei dragoste, atletismul – sport în care a excelat înainte de a deveni o canotoare celebră. Promotor al mișcării și alergării, Valeria Răcilă van Groningen este preşedinte al Bucharest RUNNING CLUB. Din 2008, organizează Maratonul București, o competiție internațională care a crescut an de an, ajungând de la 900 de alergători la prima ediţie, la peste 12.000, Semimaratonul București, precum și alte evenimente sportive.
Valeria se mândrește că reușește să aducă o mulțime de oameni împreună în jurul unei pasiuni comune pentru mişcare şi sănătate.

Singurul gimnast din România care a câștigat aurul olimpic, liderul unei generații care a urcat echipa masculină a României pe podiumul olimpic, mondial și european, Marius Urzică a mărturisit că la primirea distincției COSR a avut mai multe emoții decât înaintea unui concurs. ”Înainte de competiții știam la ce să mă aștept. Eram conectat la întreceri. Astăzi însă am venit la o Adunare Generală normală și am încremenit când am auzit că voi primi distincția COSR”, a recunoscut Marius cu distincția în mână, tremurând încă de emoție.
”Sunt onorat și mă bucur enorm de mult pentru premiul pe care l-am primit. Este o încununare pentru mine faptul că COSR şi familia olimpică recunoaşte adevăratele valori şi le respectă în continuare şi îşi doreşte ca noi să fim în continuare nişte exemple pentru viitoarele generaţii. Am o cameră unde sunt foarte multe distincţii, foarte multe medalii şi, sigur, și aceasta va sta la loc de cinste”, a completat cel supranumit ”stăpânul calului cu mânere”.
Marius Urzică a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice - la Atlanta 1996, Sydney 2000 și Atena 2004. La toate a urcat pe podium. Triumful de la Sydney 2000 i-a adus aurul olimpic la cal cu mânere și l-a acoperit de glorie. El este ultimul gimnast din lume care a primit nota 10.00 la cal cu mânere.
Are în palmares 16 medalii la marile competiții: o medalie de aur, două de argint și una de bronz Jocurile Olimpice (Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004).
Are trei medalii de aur, una de argint și una de bronz la Campionatele Mondiale (1994, 1995, 1999, 2001, 2002) și cinci medalii de aur și două de argint la Campionatele Europene (1994, 2000, 2002, 2004, 2005).
După cariera de sportiv, Marius Urzică a devenit antrenor și după o perioadă în care a activat în străinătate s-a întors acasă pentru a ajuta lotul olimpic al României. Determinarea, ambiția, puterea și spiritul de campion sunt inspirație pentru generații întregi de sportivi. Cel mai ambițios elev al marelui Marius Urzică este chiar fiul său Alex, care i-a moștenit nu doar talentul ci și dorința de victorie fiind disperat să bată recordurile tatălui.

Președintele COSR Mihai Covaliu: ”Aşa cum ne-am obişnuit deja, trebuie să acordăm acest respect, această gratitudine, oamenilor care au contribuit la promovarea Mișcării Olimpice atât prin performanţele lor ca sportivi, cât și ca manageri ai sportului şi prin valorile umane pe care aceşti oameni le oferă. Mi-ar plăcea să fie luați ca exemplu de cât mai mulţi tineri, mai ales în ziua de astăzi. Ne bucurăm că putem face astfel de surprize. Sunt surprize plăcute, sunt surprize care fac parte din viaţa noastră. Dacă trăim o perioadă în care avem parte de mai multe momente tensionate, sau de mai multă incertitudine, aceste surprize vin oarecum să ne aducă mai aproape de Valorile Olimpice şi să ne aducă mai aproape de sensul vieţii, pentru că Mişcarea Olimpică, familia olimpică din România, trăieşte prin aceste valori şi prin astfel de momente!”

Ordinul Excelența Olimpică – a fost instituit în 2020, prin hotărârea Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, la propunerea președintelui COSR Mihai Covaliu, pentru recompensarea unor persoane, instituții sau organizații, cu merite deosebite în beneficiul Mișcării Olimpice și care, prin aparteneța la acest Ordin, beneficiază de recunoaștere publică, de respectul și sprijinul moral al COSR.
Decorația Ordinul Excelența Olimpică are forma unei medalii rotunde cu inscripția circulară ”Comitetul Olimpic și Sportiv Român” în relief, subliniată cu o coroană de lauri. Centrul medaliei are inscripționat pe o parte sigla COSR, iar pe verso sigla Echipei Olimpice a României, ambele în relief.
Insigna Miniatură a decorației este reprezentarea de dimensiuni reduse a insignei oficiale cu sigla COSR. Diploma de Acordare însoțește Ordinul.
Valeria Răcilă van Groningen and Marius Urzică Honored with the Olympic Excellence Order by the Romanian Olympic and Sports Committee (ROSC)
It was an emotional moment today before the start of the Ordinary General Assembly of the Romanian Olympic and Sports Committee (ROSC). Two great champions of Romanian sports were honored by ROSC for their exceptional merits and huge contribution to promoting and developing the Olympic Movement in Romania.
Everyone present gave a standing ovation when Mihai Covaliu, ROSC President, and George Boroi, ROSC Secretary General, handed the Olympic Excellence Orders to former rower Valeria Răcilă van Groningen and former gymnast Marius Urzică. ROSC Vice Presidents Elisabeta Lipă, Camelia Potec, and Răzvan Burleanu, as well as the President of the National Sports Agency, Bogdan Matei, stood beside them.
Neither of the two Romanian sports legends knew they would receive the awards, and the invitation to the stage took them by surprise.
“If I had known, I wouldn’t have slept last night. I couldn’t believe it when I heard my name,” confessed Valeria Răcilă.“This award means so much to me. I didn’t expect it, and I’m very emotional. Somehow it’s a crowning of what I’ve done so far for sport and for promoting mass sports in Romania, through the activities we organize, the marathons and half marathons. I’m pleasantly surprised and very emotional. When I realized from the description that it was about me, I started shaking even more. I’m very happy about this award and grateful they thought of me,” said the former rower.
Valeria Răcilă’s record includes one Olympic gold and one bronze medal (Moscow 1980, Los Angeles 1984), as well as two silver and two bronze medals at the World Championships (1979, 1981, 1982, 1985).
After her brilliant rowing career, Valeria returned to her first love, athletics — a sport in which she had excelled before becoming a renowned rower. A promoter of movement and running, Valeria Răcilă van Groningen is the president of Bucharest RUNNING CLUB. Since 2008, she has organized the Bucharest Marathon, an international competition that has grown year after year, from 900 runners at its first edition to over 12,000, as well as the Bucharest Half Marathon and other sports events.
Valeria is proud to bring together so many people around a shared passion for movement and health.
The only Romanian gymnast to win Olympic gold, and the leader of a generation that lifted Romania’s men’s gymnastics team to the Olympic, World, and European podiums, Marius Urzică admitted that receiving the COSR award made him more emotional than before a competition.
“Before competitions, I knew what to expect. I was focused on the contests. But today, I came to a normal General Assembly and froze when I heard I’d receive the ROSC award,” Marius said, still trembling with emotion as he held the distinction.
“I am honored and very happy for the award I’ve received. For me, it’s a crowning achievement that ROSC and the Olympic family continue to recognize true values and want us to remain examples for future generations. I have a room full of awards and medals, and for sure, this one will have a place of honor,” added the man nicknamed “the master of the pommel horse.”
Marius Urzică competed in three editions of the Olympic Games — Atlanta 1996, Sydney 2000, and Athens 2004 — and stood on the podium at each. His triumph at Sydney 2000 earned him Olympic gold on the pommel horse and worldwide acclaim. He is the last gymnast in the world to have received a perfect 10.00 on the pommel horse.
His record includes 16 medals at major competitions:
• 1 Olympic gold, 2 Olympic silvers, and 1 Olympic bronze (Atlanta 1996, Sydney 2000, Athens 2004);
• 3 World Championship golds, 1 silver, and 1 bronze (1994, 1995, 1999, 2001, 2002);
• 5 European Championship golds and 2 silvers (1994, 2000, 2002, 2004, 2005).
After retiring as an athlete, Marius Urzică became a coach and, after a period abroad, returned home to help the Romanian Olympic team. His determination, ambition, strength, and champion spirit are an inspiration for generations of athletes. His most ambitious student is his own son, Alex, who has inherited not just his talent but also his drive to break his father’s records.
ROSC President Mihai Covaliu stated:
“As we’ve already become accustomed, we must show this respect, this gratitude, to the people who have contributed to promoting the Olympic Movement both through their performances as athletes and as sports managers, and through the human values they represent. I would like as many young people as possible, especially today, to take them as examples. We’re glad we can make such surprises. They are pleasant surprises, part of our lives. Especially in a period when we’re going through more tension or uncertainty, these surprises bring us closer to the Olympic Values and to the meaning of life because the Olympic Movement, the Olympic family in Romania, lives through these values and such moments!”