Gabriela Szabó, omagiată prin artă filatelică, chiar în ziua în care a împlinit 50 de ani
Un eveniment deosebit și emoționant a avut loc astăzi la Muzeul Sportului, din București, chiar de ziua Gabrielei Szabó, campioana olimpică de la Sydney 2000! Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Romfilatelia și Poșta Română au celebrat împlinirea celor 50 de ani de viață ai marii atlete prin lansarea emisiunii de mărci poștale „Sportivi de AUR” – Gabriela Szabó împreună cu zeci de campioni și medaliați olimpici, conducători de federații sportive naționale, personalități de legendă ale sportului românesc. Cu toții au aplaudat-o în picioare ”la scenă deschisă” pe marea atletă a României care a cucerit medaliile olimpice de toate culorile: aur, argint și bronz.
George Boroi, secretarul general al COSR, Gabriel Florin Bulumac, director general al Romfilatelia, vicepreședinții COSR Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj, și Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Bogdan Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, Constantina Diță, președinta Federației Române de Atletism, Ștefan Rohnean, președintele Agenției Naționale Antidoping (ANAD), cu glasuri tremurânde de emoție, au spus povești de suflet despre Gabriela Szabó .
”Gabi, ai făcut oamenii să viseze, să se simtă mai uniți, mai demni. Ai demonstrat că drumul campionilor nu duce doar spre glorie, ci și înapoi spre oameni, acolo unde începe totul”, a spus George Boroi, în deschiderea evenimentului. ” Un destin care a pornit din Bistrița, a cucerit lumea și a devenit simbol național și mondial. Cincizeci de ani de viață din care peste treizeci au fost dedicați sportului – performanței, educației, inspirației. Suntem bucuroși că această aniversare a fost marcată și de lansarea unei emisiuni filatelice speciale: un timbru care poartă imaginea unei valori. Un plic poștal va circula prin lume ca un mesaj.
Gabi, îți spunem La mulți ani!”, i-a urat secretarul general al COSR, care la final i-a oferit trofeul ”TEAM ROMANIA”.
”Când vorbești despre un prieten este cel mai ușor lucru. Nu ai emoții, nu ai stres. O cunosc pe Gabi cred că de la 12 ani. Parcă o văd acum în Snagov...micuță, firavă, plăpândă, dar hotârâtă și ambițioasă. Și pe antrenorul ei care făcea streaching cu Gabi. Iar noi, făceam celebrele ture, două, de încălzire ca să ne pregătim să intrăm la antrenament. Și așa ușor și frumos s-a legat această prietenie. Iar despre Gabi pot sa spun așa: cât o vedeți de firavă și plăpândă, este foarte ambițioasă. Este foarte dedicată. Este un om pe care te poți baza. Și cred că asta spune totul”, și-a început povestea Elisabeta Lipă. Iar cuvintele au curs lin și au mers la sufletul celor prezenți, emoționând-o pe sărbătorită. La final, SURPRIZĂ!! Canotoarea Secolului XX i-a făcut cadou un tort uriaș din vârful căruia, o Gabi Szabo în miniatură flutura tricolorul, de zahăr, la fel ca după marile victorii din competiții.
”Gabi m-a emoționat de la început, la fel ca toți marii sportivi, pe care i-am întâlnit la începutul cariere mele de sportivă de performanță, care au fost și sunt pentru mine un exemplu și în ziua de astăzi. Primele amintiri pe care le am cu Gabi sunt de la Sydney. Atunci când am întâlnit-o în Satul Olimpic. Era bineînțeles cu Zsolt, antrenorul ei, și îmi aduc aminte că noi, cei de la natație, care eram acolo doar cu șanse la medalie, sau cu șanse la rezultate bune, când treceau Gabi și Zsolt pur și simplu ne opream. Ne țineam respirația și speram să ne vadă și pe noi că eram îmbrăcați la fel, cu aceleași însemne ale României, să ne bage în seamă și pe noi. Dar Gabi era atât de concentrată pe ceea ce avea de făcut și privea în jos, iar Zsolt spunea de fiecare dată.. Haideți fetelor, hai că se poate! Puteți și voi, uitați-vă la noi, că puteți și voi. Și asta a fost o parte din sursa noastră de energie”, a povestit Camelia Potec, campioană olimpic la înot la Atena 2004, pentru care Gabriela Szabó a fost întotdeauna exemplul de putere de concetrare și de mobilizare în competiție pentru atingerea marilor performanțe. Cele două embleme ale sportului românescu sunt legate astăzi mult mai puternic, Gabriela Szabo fiind și nașa de botez a celor două fetițe ale Cameliei.
Iar poveștile și urările au continuat emoționante, iar ropotele de aplauze nu au contenit.
La final, Gabriela Szabó a venit la microfon pentru a le mulțumi tuturor celor care au fost alături de ea într-un număr atât de mare.
”Este o foarte mare bucurie pentru mine că Poșta Română și Romfilatelia s-au gândit să marcheze această minunată vârsta mea. Lor și Comitetului Olimpic le mulțumesc din toată inima că sunt alături de mine în această zi”, a spus Gabriela care apoi a început să depene amintiri, care spuse la astfel de aniversare au creat o atmosferă de legendă.
”Doina Melinte, pe care o văd în primul rând aici a fost una dintre campioanele care mi-au marcat cariera. Eu eram încă la junioare când ea era deja o mare campioană și ne uitam cu admirație la ea când venea în cantonament, cu o mașina scumpă în timp ce noi ajungeam cu autobuzul și tramvaiul”…
”La Deva am făcut cunoștiință cu lotul de gimnastică. Cu Lavinia Miloșovici! Am fost foarte bucuroasă că am fost singura care le-a putut împrumuta gimnastelor rochițe pentru a merge la un eveniment. Pe atunci aveam și eu doar 38 kg”
”Laura Badea…. Nu o să uit niciodată când la Atlanta ea tocmai câștigase titlul olimpic și era aruncată în sus pe brațe de colegi, iar eu stăteam pe iarbă și plângeam!”
Și pentru aproape toți cei prezenți în sală a găsit câte un cuvânt frumos de mulțumire, o poveste pe care au trăit-o împreună, sau o amintire dragă!
”Mulțumesc tuturor celor care au contribuit și au pus o mică pietricică sau o mică căramidă la temelia mea să devin ceea ce sunt eu astăzi, la 50 de ani”, a încheiat Gabi Szabo care a fost înconjurată și îmbrățișată de toți dei prezenți.
Împreună cu secretarul general al COSR și director general al Romfilatelia, Gabriela Szabó a dezvelit panoul pe care se regăseau toate componentele emisiunii filatelice - Sportivi de aur. Gabriela Szabó, marcând simbolic startul materialelor poștale în cursa lor în jurul lumii.
Chipul Gabrielei Szabó cu zâmbetul luminos, în spatele căruia se ascunde forța interioară care a inspirat generații întregi, și imaginea ei din cursa de aur de la Sydney 2000, din care răzbate ambiția fetiței din Bistrița care a cucerit lumea cu pașii ei rapizi și inima uriașă, se regăseșc pe componentele emisiunii filatelice.
”Povestea mea nu este doar despre alergare, ci despre a nu renunța niciodată la ceea ce iubești” le transmite Gabriela Szabó iubitorilor de sport de pe plicul ”prima zi”.
Lansarea acestei emisiuni poștale, chiar de ziua Gabrielei Szabó, devine un moment simbolic — un dialog între trecut și prezent, între recunoștința națională și amintirea unei cariere legendare.
Gabriela Szabó, care a strălucit la intensitate maximă ca sportivă, din 1994 până în 2002, este prima și singura atletă din România, deținătoare a medaliilor olimpice de toate culorile: aur (5000 m la Sydney 2000), argint (1500 m la Atlanta 1996), bronz (1500 m la Sydney 2000).
La Mondialele de atletism din 1997, a devenit prima româncă medaliată cu aur la o competiție
de acest nivel, iar în 1998 a devenit prima sportivă din lume care, într-un singur an, a obținut cea mai bună performanță mondială la cinci probe: 1500 m, o milă, 2000 m, 3000 m, 5000 m.
În anul 1999, câștigătoare a trei titluri mondiale la trei probe diferite, (5000 m în aer liber, la Sevilla, 1500 m și 3000 m în sală, la Maebashi) a fost desemnată „Atleta Anului” de IAAF (în prezent World Athletics) și „Sportiva Anului în lume” (Asociația Presei Sportive Mondiale).
În 2000, la Sydney nu numai ca a cucerit aurul olimpic la 5000 m, dar timpul său 14:40.79 – a fost un nou record olimpic, care a rezistat timp de 16 ani.
Gabriela Szabó rămâne, și prin această emisiune poștală, mesagerul marilor performeri ai României care cred în visul lor, în muncă și în puterea de a nu renunța, pentru că nu este vorba doar de o colecție filatelică, ci de fragmente de istorie vie, o invitație de a retrăi emoțiile care au făcut România să vibreze.
Emisiunea are în componență un timbru (cu valoarea nominală de 25 lei), o coliță filatelică dantelată (cu valoarea nominală de 30 lei), un plic „prima zi”, o carte maximă pentru pasionații de maximafilie și o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat și este disponibilă, de azi, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: https://romfilatelia.ro/store/