Problemele olimpismului european, in prim plan la Adunarea Generala EOC de la Zagreb
La Adunarea Generala a Comitetelor Olimpice Europene (EOC), care a avut loc la Zagreb, in Croatia, unde Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) a fost reprezentat de Mihai Covaliu, presedintele COSR, si George Boroi, secretarul general al COSR, au fost discutate o serie de probleme care vizeaza in primul rand Miscarea Olimpica din Europa.
In discursul sau, Thomas Bach, presedintele Comitetului International Olimpic (CIO) prezent la Adunarea Generala a EOC, a subliniat faptul ca, in cazul deciziei care va fi luata de Comitetul Executiv al CIO, programat pe 5 decembrie a.c., cu privire la sanctiunile care vor fi impuse de Miscarea Olimpica Federatiei Ruse, aceasta va fi luata in exclusivitate pe baza rezultatelor investigatiilor facute de Comisiile CIO Oswald si Schmitt si ca nu vor fi luate in considerare nici un fel de presiuni din nici o parte. Va fi o decizie corecta, la finalul unui proces complet pe parcursul caruia fiecare parte a avut oportunitatea de a-si prezenta argumentele si probele.
De asemenea, presedintele CIO a prezentat evolutia infiintarii Autoritatii Internationale de Testare, entitate independenta de testare doping pe baza de comenzi ale structurilor sportive (federatii nationale, internationale, organizatori de competitii sportive, CNO-uri, etc.), al carei Comitet Executiv va avea prima intalnire a membrilor la sfarsitul saptamanii 27 noiembrie – 03 decembrie a.c. si care, conform informarii facute, va deveni operationala in primavara anului 2018. Totodata, a incurajat EOC sa promoveze aceasta noua entitate in randul membrilor sai, pentru a asigura astfel protectia "sportivilor curati".
Din partea CIO au mai fost prezentate rapoartele Solidaritatii Olimpice si al Departamentului CIO pentru Relatii cu CNO-urile.
Din partea EOC, au prezentat rapoarte presedintele interimar al EOC, secretarul general al EOC si trezorierul EOC. De asemenea, a fost prezentat raportul secretarului general ANOC, care a inclus printre altele si aspecte ale organizarii JOT Buenos Aires 2018 si ale Jocurilor pe Plaja ANOC, ale caror comitete de organizare nu au putut fi prezente pentru a-si prezenta rapoartele de progresie.
Au fost prezentate rapoartele de progresie ale comitetelor de organizare ale urmatoarelor competitii internationale care vor avea loc in urmatorii ani: JO PyeongChang 2018, FOTE iarna Sarajevo & East Sarajevo 2019, Jocurile Europene Minsk 2019, FOTE vara Baku 2019, JO Tokyo 2020, JO Beijing 2022, JO Paris 2024.
Adunarea Generala a validat orasul Koper (Slovenia) ca potential organizator al FOTE Vara 2023, iar in viitorul apropiat se asteapta oferte de candidatura pentru organizarea FOTE Iarna 2023.
Janez Kocijancic, presedintele ales al EOC, si-a anuntat in discursul sau prioritatile mandatului pe care EOC i l-a acordat pentru urmatorii patru ani:
- mentinerea EOC in fruntea Miscarii Olimpice din punctul de vedere al rezultatelor la JO;
- Popularizarea Jocurilor Europene ca principala competitie continentala multi-sport si evolutia acesteia din punct de vedere al performantei sportive, al imaginii si al importantei, in asa fel incat sa devina a doua mare competitie a lumii, dupa JO;
- Protejarea si promovarea autonomiei sportului in Europa, protectia impotriva intruziunii entitatilor comerciale in sport prin respectarea structurilor sportive internationale si a ierarhiei acestora;
- Implementarea unei noi strategii de marketing bazata pe competitiile EOC, respectiv Jocurile Europene, FOTE si Jocurile Micilor State ale Europei, precum si pe participarea sportivilor europeni la competitiile internationale de anvergura mondiala, cum sunt JO, JOT sau nou-infiintatele Jocuri de Plaja ANOC.
Urmatoarea Adunare Generala a EOC, cea de-a 47-a, va avea loc in Spania, la Marbella, iar datele de desfasurare vor fi anuntate in timp util.