Premianții concursului „Un Condei numit Fair-Play” sărbătoriți la Casa Olimpică, după trei ani de pauză
Câștigătorii ediției din acest an a Concursului Național de literatură și jurnalism sportiv „Un Condei numit Fair-Play” au fost premiați în cadru festiv, prima dată după o pauză de trei ani cauzată de pandemia de COVID 19. Laureații celei de a XXIII-a ediții a Concursului au fost prezenți în Sala Amfiteatru din incinta Casei Olimpice pentru a primi premiile înmânate de personalități ale Mișcării Olimpice din România, în cadrul unui eveniment organizat de COSR, prin AOR cu sprijinul Ministerului Educației și al Solidarității Olimpice. Ca în fiecare an, competiția s-a desfășurat pe trei secțiuni literare – proză, poezie, cronică-reportaj, pe trei categorii de vârstă – 7-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani.
							Câștigătorii ediției din acest an a Concursului Național de literatură și jurnalism sportiv „Un Condei numit Fair-Play” au fost premiați în cadru festiv, prima dată după o pauză de trei ani cauzată de pandemia de COVID 19. Laureații celei de a XXIII-a ediții a Concursului au fost prezenți în Sala Amfiteatru din incinta Casei Olimpice pentru a primi premiile înmânate de personalități ale Mișcării Olimpice din România, în cadrul unui eveniment organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română cu sprijinul Ministerului Educației și al Solidarității Olimpice, un departament din cadrul Comitetului Internațional Olimpic.
Anul acesta, din juriul care a decis câștigătorii au făcut parte președintele juriului Mina Maria Rusu, consilier superior în cadrul Ministerului Educației la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și patru membri Alexandra Mocanu, profesor de limba și literatura română la Liceul teoretic Al. Ioan Cuza din Alexandria, Ștefania Vasilica Duminica și Rori Maria Gheorghișor, profesoare de limba și literatura română la Școala Gimnazială Ion Vișoiu din Chitila, Sorin Rusu – redactor la Euronews.
Ca în fiecare an, competiția s-a desfășurat pe trei secțiuni literare – proză, poezie, cronică-reportaj, pe trei categorii de vârstă – 7-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani.
Câștigătorii celei de a XXIII-a ediții a concursului de literatură și jurnalism sportiv „Un Condei numit Fair-Play”:
Secţiunea PROZĂ
Categoria 7-10 ani
Premiul 1 - Crișan Rareș Alexandru de la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva;
Premiul 2 - Ciuraru Sara-Maria de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” din Vaslui;
Premiul 3 - Poenaru Horia de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” din Oradea
MENȚIUNI
Mititelu Ecaterina-Elena de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” din Vaslui
• Todoran Mara de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Tg Mureș
• Bănescu Maia de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Tg Mureș
• Diaconu Maria de la Şcoala Gimnazială „I.G. Duca” din București
• Ciubuc Mihnea de la Liceul cu Program Sportiv din Slatina
Premierea a fost realizată de Alina Dumitru – membru al Comitetului Executiv al COSR, campioană olimpică la judo
Categoria 11-14 ani
Premiul 1 - Popa Tudor-Andrei de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui
Premiul 2 - Rizea Maria Sânziana de la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște
Premiul 3 - Mihăilescu Melisa Andreea de la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște;
MENŢIUNI
• Năstase Mădălina Maria de la Şcoala Gimnazială „Zaharia Stancu” din Roșiorii de Vede;
• Gaspar Maria de la Școala Gimnazială „Miron Radu Paraschivescu din Zimnicea;
• Lazăr Raluca Maria de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva;
• Huzună Delia de la Școala Gimnazială „Elena Cuza” din Vaslui
• Ganea Delia-Maria de la Școala Gimnazială „Elena Cuza” din Vaslui;
Premierea a fost realizată de Laurențiu Bocioacă – directorul filialei A.O.R. București
Categoria 15-18 ani
Premiul 1 - Tutunaru Bianca Cătălina de la Colegiul Național „Anastasescu” din Roșiorii de Vede
Premiul 2 - Cristescu Diana Andreea de la Liceul Teoretic „Alexandru Ghica” din Alexandria
Premiul 3 - Săndulescu Ancuța-Mihaela de la Colegiul Național „Anastasescu” din Roșiorii de Vede
MENŢIUNI
• Brîndaș Iulia Călina de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea
• Velicu Teodora-Maria de la Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat” din Alexandria
• Grozavu Teziana-Ioana de la Colegiul Național „Roman Vodă” din Roman
• Iancu Ștefania de la Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși, județul Vaslui
• Fulga Raluca de la Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși, județul Vaslui
Premierea a fost realizată de Ionela Tîrlea – expert marketing în cadrul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român; medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Atena din anul 2004 în proba de 400 m garduri
Secţiunea POEZIE
Categoria 7-10 ani:
Premiul 1 - Micu Ariana-Sofia de la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva
Premiul 2 - Vesa Maria-Daria de la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva
Premiul 3 - Novac Mateo de la Școala Gimnazială „Stroe S. Beloescu” din Bârlad
MENŢIUNI
• Bistrian Niculina de la Liceul Tehnologic „Matei Corvin” din Hunedoara
• Savu Daria de la Școala Gimnazială „Nicolae Russu” din Sita Buzăului
• Cruceanu David de la Școala Gimnazială „Stroe S. Beloescu” din Bârlad
• Darie Nicoleta de la aceeași Școala Gimnazială „Stroe S. Beloescu” din Bârlad
• Surleac Daria-Maria de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” din Vaslui
Premierea a fost realizată de Dorin Stoican - directorul filialei A.O.R. București, sector 1
Categoria 11-14 ani
Premiul 1 - Magda Anya-Maria de la Școala Gimnazială „Ioan Opriș” din Turda
Premiul 2 - Tudor Radu de la Școala Gimnazială Nr. 7 din Alexandria
Premiul 3 - Jacola Emma de la Școala Gimnazială nr. 2 din Videle
MENŢIUNI
• Iliuță Marius-Valentin de la Școala Gimnazială nr. 2 din Videle;
• Mitroi Diojdescu Cristina Bianca de la Școala Gimnazială „Zaharia Stancu”, Roșiorii de Vede;
• Argatu Ana de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Videle;
• Toma Vlad de la Liceul Teoretic „Videle” din Videle;
• Corbu Iuliana-Mihaela de la Liceul Teoretic „Videle” din Videle.
Premierea a fost realizată de Laura Badea Cârlescu – membru al Comitetului Executiv al COSR, campioană olimpică, mondială si europeană la scrimă
Categoria 15-18 ani
Premiul 1 - Petrache Andrei Ovidiu de la Colegiul Național „Teodor Neș” din Salonta, județul Bihor
Premiul 2 - Chici Andrada Denisa de la Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, Deva
Premiul 3 - Simonică Miruna de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, din Vaslui
MENŢIUNI
• Marinescu Andra tot de la Liceul Teoretic „Alexandru Ghica”, din Alexandria
• Buză Mara de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui
• Dumitriu Larisa Maria de la Liceul cu program Sportiv „Cetate Deva”, din Deva
• Cracovalski Iuliana-Mariana de la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Moinești, județul Bacău
• Bratu Alice Iulia de la Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat”, din Alexandria
Premierea a fost realizată de Răzvan Călugăreanu – secretarul filialei AOR București, sector 2
Secţiunea CRONICĂ-REPORTAJ
Categoria 7-10 ani
Premiul 1 - Gheorghiu Carina de la Școala Gimnazială „Stroe S. Belloescu” din Bârlad
Premiul 2 - Pasztor Alessia de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Tg. Mureș
Premiul 3 - Rusu Cătălina Horiana de la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva
MENŢIUNI
• Zahan Maria de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Tg. Mureș
• Berki Ștefania de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Tg Mureș
• Carhat Matei-Gabriel de la Liceul Teoretic „Elf” din Cluj Napoca
• Olteanu Alesia-Maria de la Școala Gimnazială „Ana Lugojana”, București
• Melnic Tudor-Andrei de la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva
Premierea a fost realizată de Andreea Răducan – Campioană olimpică, mondială și europeană la gimnastică
Categoria 11-14 ani
Premiul 1 - Tanco Giulia de la Liceul Teoretic „Constantin Șerban” din Aleșd, județul Bihor
Premiul 2 - Pană Daria Mădălina de la Școala Gimnazială „Miron Radu Paraschivescu” din Zimnicea
 Premiul 3 - Petrică Bianca Alexandra de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Alexandria
 MENŢIUNI
• Arsene David-Mario tot de la Școala Gimnazială „Miron Radu Paraschivescu” din Zimnicea
• Șomodi Ianis de la Școala Gimnazială „Sfântu Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureș
• Bogdan Sara Miruna de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” din Vaslui
• Văituș Larisa Maria de la Școala Gimnazială Nr. 7 din Alexandria
• Burac David-Ștefan de la Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene” din Vaslui
Premierea a fost realizată de Valentina Mălâia – directorul Muzeul Sportului
Categoria 15-18 ani
Premiul 1 - Jugureanu Ioana Iris de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din București
Premiul 2 - Sarig Marton de la Liceul Tehnologic „Joannes Kajoni” din Miercurea Ciuc
Premiul 3 - Băisan Carina Maria de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău
MENŢIUNI
• Gheorghe-Mitrea Petru-Alexis de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Alexandria
• Rad Luca Matei de la Liceul cu Program Sportiv „Cetate Deva” din Deva
• Năstase Larisa-Mădălina de la Liceul Teoretic „Videle” din Videle
• Necolau Bianca-Maria de la Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani
• Macavei Adina-Georgiana de la Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat” din Alexandria
Premierea a fost realizată de Simona Tabără Amânar – directorul AOR și multiplă campioană olimpică, mondială și europeană la gimnastică
Premiul Special al Concursului național de literatură și jurnalism sportiv „Un condei numit Fair-Play” ediția 2023, care se acordă celui mai talentat participant legitimat la un club sportiv, i-a revenit elevei Ioana Iris Jugureanu de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din București, care practică înotul.