Orașul nu este doar un punct pe hartă, ci un simbol. Nu este doar un loc, ci o stare – aceea în care începuturile modeste sunt doar avanposturile unor lucruri extraordinare, iar liniștea devine forța din care se naște măreția.

Este locul unde talentul a întâlnit disciplina, seriozitatea și ambiția, iar inocența s-a transformat în performanță. Din acest colț de lume s-a ridicat o stea care avea să lumineze gimnastica mondială și să redefinească limitele umane.

Muralul cu chipul Nadiei, primul salut al orașului

Încă de la intrare, Oneștiul te atenționează că a dăruit lumii un nume sinonim cu perfecțiunea. Încă de la intrare, o prezență pare să oprească timpul: chipul Nadiei Comăneci care, transpus într-o pictură murală, veghează.

Culorile desenului par vii, ca și cum ar respira odată cu orașul, iar silueta Nadiei, surprinsă într-un echilibru perfect, amintește fiecărui trecător că aici s-a născut perfecțiunea. Încă de la intrarea în oraș, Nadia te privește peste umăr, cu acea privire profundă, serioasă, care a ascuns ambiția și încrederea că are forța de a se autodepăși, de a învinge orice stavilă apărută pe drumul ei spre un succces, de care nici măcar nu era conștientă la acea vârstă. Muralul nu doar ”spune: Bun venit!”, ci inspiră. Nu este doar primul salut al orașului, ci o invitație tăcută de a păși în locul unde s-a născut legenda perfecțiunii. Locul unde s-a născut ideea că perfecțiunea poate deveni realitate.

Între apele Trotușului și Cașinului

În acest Onești, așezat liniștit între dealuri ca într-o poveste spusă în șoaptă, străzile par să păstreze pașii copilăriei. Aerul pare a purta ecoul visurilor care au prins aripi aici, cândva, printre aceleași blocuri obișnuite cu oameni obișnuiți unde, într-o iarnă parcă din altă eră, s-a născut o fetiță obișnuită căruia părinții i-au spus Nadia, după eroina unui film rusesc. La colț de stradă, parcă te aștepți să vezi fetițe cu codițe și fundițe albe săltând vesele pe șotroul desenat în curtea școlii, sau să auzi râsetele școlărițelor puse pe șotii în nesfârșite campionate de sărit coarda. 

Lângă podul Cașinului, la câțiva pași mai încolo de prima școală de gimnastică din România, care s-a deschis parcă special pentru a avea unde merge micuța Nadia, o sală de sport așteaptă liniștită să-și dezvăluie propria istorie. Aceeași sală de sport care, încă de la inaugurare, l-a impresionat pe antrenorul Bela Karolyi ”cu ferestre, înalte, triunghiulare”, cum le descrie regretatul tehncian în cartea ”Nadia” scrisă de jurnalistul Ioan Chirilă.
Sala, construită în locul unei sălițe unde ”pentru sărituri copii deschideau ușa, chiar dacă ploua” pentru că ”primii pași ai elanului se executau de pe trotuar”, este acum una modernă, cu dotări de top, unde spiritul Nadiei veghează, ambiționeză și inspiră.

O aură specială învăluie sala de gimnastică unde s-au făcut primii pași spre legendă. Chiar și astăzi, după 50 de ani de la 10-le istoric al Nadiei, în această sală gimnastele își caută calea spre propria celebritate. Mireasma succesului plutește în aer, iar istoria te îmbrățișează încă de la intrarea pe coridorul care duce spre aparatele de gimnastică.

Fotografiile cu Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu, Marta și Bela Karolyi, Mariana Simionescu și toate personalitățile Oneștiului care împreună cu ea au scris istorie în gimnastica artistică mondială, te însoțesc spre locul de antrenamente. Din vitrine strălucitoare, te salută trofee ale Nadiei, medalii și daruri primite de zeița de la Montreal în cei 15 ani în care a uimit lumea cu talentul ei.

Nadia veghează în sala de gimnastică

Drumul prin istorie se încheie la marginea podiumului de antrenamente unde micile gimnaste din inima Moldovei se pregătesc să calce pe urmele idolului lor. Pe aparate de top, sub atenta supraveghere a antrenorilor Ileana Hrișca și Florin Uzun, cinci speranțe ale gimnasticii românești din Centrul Național Olimpic pentru Juniori de la Onești își urmează rutina zilnică. Daria Tănasă și Sara Cristea, la 14 ani, proaspăt senioare, se pregătesc să-și ia zborul spre o altă etapă din viața lor, iar Adelina Badic, Bianca Holban și Elena Cerguță, le urmează cu seriozitate exemplul.

De lângă un banner uriaș amplasat pe peretele din apropierea paralelelor care spune ”Țară, țară vrem campionate”, Nadia le zâmbește gimnastelor și le supraveghează rotirile pe barele pe care mânuțele lor mici abia le cuprind. O siluetă a Zeiței de la Montreal cu brațele ridicate victorios la încheierea unei diagonale de la sol, de mărimea fetiței de pe vremea când uimea lumea cu execuțiile ei de 10,  urmărește zecile de repetări de la sărituri și sol.  De pe peretele din dreptul bârnelor, un superb mozaic care întruchipează geniul Nadiei în zeci de ipostaze veghează, inspiră și motivează.

Dintre cele cinci gimnaste, Daria și Sara au pășit primele pe drumul spre marea performanță, chiar în primăvara Anului Nadia. Munca și talentul le-au fost răsplătite cu selecția la lotul olimpic de gimnastică de la Deva, dar despărțirea de cei care i-au îndrumat cei dintâi pași în gimnastică a însemnat o primă mare suferință. Lacrimi amare i-au udat Dariei obrajii lipiți de pieptul antrenoarei ei, pe care o strângea în brațe de parcă n-ar fi vrut să-I dea drumul niciodată.  Dar sacrificul este doar unul dintre obstacolele care trebuie depășite pe calea spre marea performanță, deschisă de Nadia în urmă cu peste 50 de ani și construită din experiețele acumulate.

 Cinci școlărițe, colege ale Nadiei, la întâlnirea cu amintirile

Nici pentru Nadia drumul spre marea performanță nu a fost ușor, dar candoarea copilăriei combinată cu seriozitatea, ambiția și talentul ei ieșite din comun i-au transformat efortul în joacă și i-au netezit calea spre succes. Într-o călătorie înapoi în timp, ne-au călăuzit cinci doamne respectabile din Onești – cinci dintre primele colege de echipă ale Nadiei.

Elevele de acum mai bine de 50 de ani și-au unit forțele, au deschis portalul timpului și ne-au transportat în sala de gimnastică unde ”solul, da…era tot aici unde este și azi, dar era acoperit cu o mochetă….de fapt un covor persan…pus peste un burete semielastic, să nu spunem că aterizăm pe parchet”. ”Ne amintim totul ca și când ar fi fost ieri”, au mărturisit Gabriela Adriana Sabadîș, Aurica Strat, actualmente Nistor, Dumitrița Turner, actualmente Beck, Ileana Marcu, actualmente Roman, Luminița Milea, actualmente Răileanu, cele cinci colege ale Nadiei care au spus prezent la întâlnirea cu amintirile.

”Capră de sărituri am avut, dar nu foloseam capra…Noi aveam cal de sărituri…”, a povestit Aurica în încercarea de a ”reconfigura” poziția aparatelor pe care se antrenau în anii copilăriei.

”Vă amintiți ce vânătăi avem pe aici de la cal?” le-a provocat memoria Dumitrița arătându-și podul palmelor. ”Daaa…Era acoperit cu o piele atât de lucioasă la început, până s-a asprit și tocit de la atâtea sărituri și magneziu” – a completat Aurica…. ”Și trambulinele erau de lemn, doar cu o limbă elastică” a precizat Iuliana.

Toate, mai puțin Dumitrița Turner, care era cu 3 ani mai ”mititică”, au fost împreună cu Nadia de la grădiniță până în clasa a XII-a. Au muncit cot la cot cu Zeița de la Montreal și-au adunat sute de amintiri împreună.

”La început totul era o joacă. Apoi s-a aflat că este activitate de gimnastică la sală (n.r. – Sala de gimnastică, în prezent numită Nadia Comăneci)”, a spus Aurica Istrat. ”Eu m-am jucat în fundația acestei săli, că locuiam în blocul de vizavi. Nu știam ce o să fie. Era o construcție. Când ploua gropile se umpleau cu apă, iar noi ziceam că sunt piscine”

  ”Pe mine, de exemplu m-a adus o vecină. Ea era mai mare decât noi, dar ne jucam împreună. Eu deja știam Danilovă”, a intervenit Ileana Marcu.

”Am început să ne strângem din 1968, după inaugurarea sălii. Ne-au selectat, s-au făcut echipe, erau mulți antrenori. Noi am început cu domnul Duncan, apoi cu Munteanu și cu Marta, apoi a plecat Munteanu la București și  a venit Bela”, au rememorat cele cinci

”În sală, prima probă a fost alergarea. Și-am alergat de nu ne mai opream. Era o dușumea verde, din lemn de estență moale, de brad. Și-am alergat, și-am alergat…doamne, ce-am mai alergat”, a devenit nostalgică Aurica.

”Aveam vreo șase ani și jumătate și eram toate prietene, iar Nadia era o dulcică. Atunci însă, fiind copii, la fel ca ea, nu ni se părea nimic special”, a povestit Ileana.

”Cu Bela Karolyi era frumos. Niciuneia nu ne zicea pe numele întreg. Eram Ada (n.r. -Gabriela Adriana Sabadîș), Suri (n.r. - Aurica Strat), Dana (n.r. - Dumitrița Turner), Iula (n.r. - Ileana Marcu), Mișu (n.r. - Luminița Milea). Din când în când și Nadia era Grig sau mai degrabă Grigore”.

Pe Nadia, Suri, Mișu și Ada au catalogat-o în cor ”serioasă”, iar Ada a completat amuzată ”eu eram cea mai zuză”.

”Era serioasă când era vorba de antrenamente. Eu am stat de multe ori în camera cu ea și râdeam de ne prăpădeam”, a precizat Iula.

”Era talentă tare. Ar fi putut face la fel de bine orice sport. Adică de orice s-ar fi apucat, cu siguranță ar fi ajuns tot sus. Era motrică, talentată, ambițioasă”- a punctat Mișu, iar vorbele ei ne-au dus cu gândul la profesorul Gheorghe Brașoveanu, fostul director al Liceului cu profil de gimnastică din Onești.
În cartea Nadia, scrisă de Ioan Chirilă, Brașovenu spunea același lucru:”Cred că în cazul acestei fete ochiul selecționerului dintâi nu poate avea merite speciale. Pentru oricine, și chiar pentru laicii gimnasticii, ar fi fost limpede că fetița e născută pentru sport în general și pentru gimnastică în special. Sînt convins că dacă orașul nostru ar fi fost destinat scrimei, și nu gimnasticii, selecționerul ar fi descoperit în Nadia Comăneci o mare campioană la floretă”.

În ”ochiul” colegelor ei de echipă, Nadia era doar o fată valoroasă.

”La vârsta aia, nu ne dădeam prea bine seama de talentul Nadiei. Doar că am fi vrut și noi să facem la fel ca ea. Să ne iasă toate exercițiile din prima cum îi ieșeau ei. Ea repeta o dată sau de două ori o figură și apoi gata. Nouă ne trebuiau zeci de repetări până să ne reușească o figură!”, a mărturisit Dumitrița Turner, în 1980 componentă a echipei de gimnastică a României medaliată cu argint olimpic la Moscova.

La Onești, în anii ’70 – ’80, ora exactă în modă era dată de gimnaste

O dată cu generația Nadiei Comăneci, Oneștiul a devenit un nume de temut în întrecerile naționale de gimnastică artistică. ”Când venea Oneștiul la naționale, deja era cunoscut …Toată lumea spunea ... iar au venit ăștia să câștige tot. Pentru că eram bune la toate categoriile de vârstă”, a spus cu mândrie Mișu, rezervă în lotul de gimnastică care a reprezentat România la JO Montreal 1976.

”În orice caz noi am fost ca un model la acea vreme pentru toată gimnastică românească”, a spus Suri. ”Au apărut apoi gimnastele de la Baia Mare care ne-au imitat total… Și la codițe și la pampoane”

Toate în cor: ”Marta a fost cu ideea pampoanelor. Mai întâi au fost codițele. Apoi ne-a pus să ne facem fundițe. Apoi au apărut eșarfele din mătase naturală, iar noi țineam degetele răsfirate și făceam pampoanele acelea”

Iula: ”Apoi au venit șnururile răsucite din materialele costumelor, asortate cu costumele. Țineți minte? Am avut costumele alea alb cu mov … Apoi am avut treningurile cu pantalonii evazați…”

”Noi dădeam moda în Onești. Ne îmbrăcam toate la fel și eram un fel de vedete ale orașului”….

Amintirile au continuat să curgă în cascadă:

Iula: ”Primul nostru cantonament a fost la schi la Păltiniș. Eram în clasa a V-a”

Ada: ”Karolyi ne învăța de toate și schi, și înot, și handbal. Și fotbal, unde Mișu și Nadia erau cele mai bune”

Despre restricțiile alimentare, din care s-au născut mii de povești, Iula a fost tranșantă. ”La un moment dat deveniserăm noi conștiente. Că nu trebuie să mâncăm fără măsură, că tot noi aveam de suferit. Dacă aveam cu jumătate de kilogram în plus la paralele era greu pentru noi. Ca în orice sport dacă vrei să faci performanță. Nu poți să te îndopi cu ciocolată și apoi să vrei să devii campioană olimpică”

Școlărița Nadia, ”dulce, isteață, frumușică foc ”

La întâlnirea cu amintirile au spus prezent și domnișoara dirigintă Anica Miron, profesoară de științele naturii, și doamna profesoară de geografie Ileana Marinescu, două dintre cadrele didactice ale gimnastelor, pe care Marta și Bela Karolyi s-au oferit le antreneze, într-o amuzantă încercare de a le arăta ce înseamnă sportul de performanță. Dar nu pentru a obține favoruri pentru sportive, ci doar pentru ca profesoarele să înțeleagă mai bine eforturile elevelor lor.

Ambele profesoare au subliniat importanța pe care Bela Karolyi o dădea educației.  ”Nu știți carte, nu o să ajungeți niciunde”, ne-a dezvăluit doamna ”de geografie” ”principiul lui Karolyi”.

Despre Nadia, domnișoara dirigintă a povestit că ”era o fetiță ca toate fetițele, dulce, isteață, frumușică foc”.
”Era năzdrăvană tare, iar când povestea diverse incidente era toată numai un zâmbet.  Avea și un extraordinar simț al umorului. Mai ales după ce devenise celebră era foarte căutată inclusiv de oameni care nu știau cum arată. În școală, cum era îmbrăcată în uniformă, ca toată lumea, nu era ușor de recunoscut. De multe ori, ziariști veniți să-i ia vreun interviu, sau fotografi sosiți să-i facă poze o întrebau chiar pe ea, unde e Nadia? Iar ea le răspundea amuzată …Tocmai a ieșit! Și ce mai râdea când venea în clasă și spunea ”Iar i-am păcălit!” Asta se întâmpla la început, imediat după Montreal, după ce devenise cunoscută. Inițial a fost foarte mirată, pentru că nu se aștepta la un aflux de atâția admiratori după un simplu concurs, cum a perceput ea întrecerile olimpice”, a povestit domnișoara  Anica Miron.

Ileana Marinescu, pe care fostele eleve și-o amintesc frumoasă, blândă, elegantă, distinsă, cu bijuterii superbe, speră că a ajutat-o pe Nadia, ca profesor de geografie, să-și dezvolte talentul de povestitoare. ”O notă îi dădeam pe descrierea călătoriilor pe care le făcea. Și asta deoarece călătoriile sunt mai mult decât o carte citită. Sunt chiar o carte trăită. Consideram extrem de valoroase impresiile împărtășite despre orașe, despre oameni. Ce mâncau, cum se îmbracau aceștia, pentru că asta face parte din civilizația străzii. Îmi povestea ce o impresiona, ce o tenta, ce îi atrăgea atenția. Iar în timp, am fost plăcut surprinsă de evoluția ei. Pe măsură ce creștea, am văzut cum poveștile ei căpătau alte contururi, pentru că vedea lumea cu alți ochi”, a dezvăluit doamna Marinescu o latură mai puțin știută a Nadiei.

Povestea merge mai departe

Sala de gimnastică din Onești continuă să respire în ritmul visurilor care abia încep și să atragă ca un magnet pașii copilelor care încă nu știu să scrie, dar își doresc să ajungă ca Nadia. Fetițe de-o șchiopă, care abia ajung să deschidă ușa sălii de sport, pășesc cu încrede și speranță spre un sport de legendă.

Încă nu știu exact despre ce este vorba, dar sunt atrase de provocările de a merge ca niște prințese pe solul elastic, de a păși pe bârnele înguste sfidând gravitația, sau de a-și lua zborul de pe barele paralele în groapa cu bureți.
Nu știu încă ce cale vor urma, dar simt o bucurie inexplicabilă. Iubesc această joacă și iubesc să o urmeze pe frumoasa lor antrenoare  - fosta gimnastă Silvia Zarzu, care a gustat deja din potirul succeselor. În 2013, Silvia a urcat de două ori pe treapta a 3-a a podiumului la Festivalul Olimpic al Tineretului European, la Utrech, la sol și împreună cu echipa, iar după ce s-a retras din activitatea competițională a ales să revină ca antrenoare, în orașul unde s-a născut și la clubul unde a început să viseze. Ea s-a oprit înainte să ajungă la Jocurile Olimpice, dar simte că la CSM Onești, alături de antrenorii Alina Iacob și Dan Comăneci, își va putea transforma propriile experiențe și trăiri, în lumina care să le călăuzească pe discipolele sale spre succese încă nebănuite.

CSM Onești își celebrează campiona

La Clubul Sportiv Municipal Onești, sclipirea gimnasticii artistice nu eclipsează  atletismul, halterele, luptele, boxul, judoul sau tenisul. Nucleu al sportului moldav, clubul reunește ca într-o familie cei mai talentați sportivi din Moldova, iar Ingrid Istrate, directoarea CSM Onești, nu este ”șefa”, ci ”mama iubitoare” care își susține și încurajează ”copiii” să își fructifice harul sportiv la maximum. Luptă să le ofere condiții de pregătire de top, dar și să păstreze tradițiile.

În sala de consiliu a clubului, Nadia ”veghează”  înconjurată de ceilalți medaliați olimpici ai CSM Onești: Radu Gelu, medaliat cu argint la haltere (60 kg) și Florica Lavric, aur la canotaj la Jocurile Olimpice Los Angeles 1984, ”greul” Vasile Pușcasu participant în întrecerile de lupte libere (100 kg) la trei ediții ale Jocurilor Olimpice ( Moscova 1980, Los Angeles 1984, Seul 1988), campion olimpic la Seul 1988 și medaliat cu bronz la Los Angeles 1984, fostele gimnaste Teodora Ungureanu, argint la paralele și cu echipa, și bronz la bârnă la Jocurile OLimpice Montreal 1976, și Diana Chelaru, bronz olimpic cu echipa la Londra2012, și Mihaela Cambei, argint olimpic la haltere, la Paris 2024.

”Sportivii noștri cresc frumos și se pregătesc cu seriozitate pentru a-și urma visele, inspirați de predecesorii lor, iar noi ne străduim să continuăm tradiția, dezvoltând continuu bazele sportive din Onești ”, a mărturisit Ingrid Istrate.

”În Anul Nadia, fiecare clipă este o bucurie pentru sportul oneștean și îl celebrăm la nivelul personalității Nadiei Comăneci. Cu toții știm că Oneștiul este locul în care a început povestea Nadiei. Este de notorietate că aici, la noi, în Onești, s-au scris primele pagini din istoria gimnasticii românești, pentru că aici regretata Maria Simonescu a înființat prima școală de gimnastică centralizată din România.
”În 2026, Oneștiul își asumă această moștenire printr-un program amplu, cu peste 50 de activități direcționate în primul rând către copii, mișcare, incluziune socială, artă, cultură, educație”, a precizat directoarea CSM Onești.

Nadia și colegele ei de echipă, primite triumfal pe Sadionul Carom, după succesul de la Montreal 1976

În Onești, declarat Oraș European al Sportului în 2026 – Anul Nadia, evenimentul central va fi  Cupa internațională Nadia Comăneci - Perfect 10',  o competiție internațională de gimnastică feminină dedicată tinerelor sportive, găzduită de Sala Polivalentă ''Nadia Comăneci'', unde s-au înscris peste 200 de junioare din România, SUA, Canada, Hong Kong, Italia, Franța, Norvegia, Nigeria și Malta.
Foste campioane și invitați de renume din lumea sportului internațional vor participa la  o întâlnire între generațiile care au construit, inspirat și dus mai departe școala românească de gimnastică. Momentul culminant al evenimentelor aniversare va fi Gala Campioanelor, înnobilată de prezența Nadiei Comăneci alături marile gimnaste ale României care și-au început cariera și s-au format la Onești.
Gala va fi găzduită simbolic pe stadionul Carom, același unde Nadia a fost primită cu 50 de ani în urmă la revenirea de la Montral 1976.

Un mozaic de 10…ani de muncă

Impozantul mozaic din sala de gimnastică Nadia Comănești - care îi înfățișează pe celebra gimnastă, cu 18 ipostaze ale ei și pe fostul gimnast Dan Grecu, medaliat cu bronz olimpic la inele la Montreal 1976 , supranumit ”Stăpânul Inelelor” - veghează tăcut fiecare antrenament, de mai bine de 36 de ani. 

Pentru fiecare copil care pășește în sală, mozaicul devine mai mult decât decor – devine o oglindă care transmite puternicul mesaj, că marile performanțe se nasc în tăcerea antrenamentelor zilnice, acolo unde doar perseverența contează.

Oneștenii se mândresc cu uriașul perete realizat cu multe sacrificii de Constantin Berdilă, pictor și sculptor din Bacău. Nu mai puțin de 10 ani, artistul a prelucrat ”fiecare ciob de piatră cu un clește manual. În timp ce gimnastele se antrenau, Berdilă așeza piesele pe cartoane de 40 cm și apoi le monta urcat pe o schelă improvizată, de pe care spunea că s-a prăbușit mai des decât Nadia de pe bârnă”, se povestește într-un material publicat pe site-ul Bilbliotecii Municipale Radu Rosseti din Onești.

 Lucrarea denumită Preludii, care numără 500.000 piese de marmură, a fost inaugurată în decembrie 1989, fără ca Nadia Comăneci sau Constantin Berdilă să fie prezenți. Povestea spune că autoritățile comuniste de la acea vreme ceruseră ca în locul lui Dan Grecu să fie Nicolae Ceaușescu, în locul Nadiei, Elena Ceaușescu, iar cele 18 gimnaste să aibă flori în mâini pentru tovarăși.  Artistul a reușit să-și salveze opera și să o realizeze așa cum arată  în zilele noastre, mozaicul fiind una dintre operele de artă de pe malul Cașinului care continuă să inspire și să motiveze.