Mihai Covaliu a onorat aniversarea velierului ”Mircea”
Nava-școală „Mircea” a împlinit 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române și a fost sărbătorită în portul militar Constanța prin desfășurarea unei ceremonii militare și religioase, la care au participat reprezentanți ai conducerii MApN, Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Navale, Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român Mihai Covaliu a onorat invitația viceamiralului Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale.
Nava-școală „Mircea” a împlinit 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române și a fost sărbătorită în portul militar Constanța prin desfășurarea unei ceremonii militare și religioase, la care au participat reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Navale, Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român Mihai Covaliu a onorat invitația viceamiralului Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale.
În semn omagial, a fost lansată medalia aniversară «Nava-școală „Mircea” – 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române», cu un tiraj de 60 de bucăți din argint și 40 din tombac.
În cei 85 de ani de activitate, nava-școală „Mircea” s-a dovedit a fi un exponent de seamă al continuității tradițiilor marinărești în formarea viitorilor ofițeri și maiștri militari de marină și în promovarea învățământului românesc de marină.
Pe lângă rolul său esențial în domeniul învățământului militar de marină, nava-școală „Mircea” are și un rol important de reprezentare. În anul 2021 la bordul velierului au fost invitați toți componenții lotului olimpic de canotaj într-o acțiune de promovare a echipei olimpice Team Romania și a Revistei Magazin Olimpic.
Foto: Redacția Mass-Media a Forțelor Navale