Liderii sportului european se reunesc la Palatul Parlamentului din București la a 53-a Adunare Generală a EOC
Liderii sportului european se vor întâlni la București, între 6 și 7 iunie, pentru cea de-a 53-a Adunare Generală (AG) a Comitetelor Olimpice Europene (EOC) și înainte de revenirea Jocurilor Olimpice pe continen, pentru prima dată în ultimii 12 ani, la Paris 2024. Adunarea generală se va desfășura la Palatul Parlamentului și este organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Liderii sportului european se vor întâlni la București, între 6 și 7 iunie, pentru cea de-a 53-a Adunare Generală (AG) a Comitetelor Olimpice Europene (EOC) și înainte de revenirea Jocurilor Olimpice pe continen, pentru prima dată în ultimii 12 ani, la Paris 2024.
Adunarea generală se va desfășura la Palatul Parlamentului și este organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Președintelui EOC Spyros Capralos i se va alătura președintele Comitetului Internațional Olimpic, Thomas Bach, membrii Comitetului Executiv al EOC și liderii Comitetelor Naționale Olimpice Europene (NOC) și ai Federațiilor Europene .
Președintele CIO Thomas Bach va susține un discurs în fața audienței, la fel și președintele EOC Spyros Capralos și dr. Jan Lehmann, care a fost numit primul CEO al EOC luna trecută, într-o mișcare care îi consolidează guvernanța și operațiunile zilnice.
Înaintea Adunării Generale, președintele EOC Capralos a subliniat importanța reuniunii într-un moment oportun pentru sportul european.
Președintele Capralos a declarat: „Suntem încântați să avem ocazia să ne aducem membrii împreună cu Jocurile Olimpice de la Paris 2024 care se apropie cu rapiditate și aștept cu nerăbdare să mă adresez familiei Olimpice Europene. EOC este deosebit de onorat să îl găzduiască pe președintele CIO Thomas Bach la Adunarea Generală, într-un moment atât de interesant pentru sportul european și recunoscător gazdelor noastre de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Adunarea Generală de la București va permite EOC să discute despre cum să valorificăm oportunitățile viitoare. Următoarele Jocuri Olimpice de vară și Jocurile Olimpice de iarnă vor avea loc în Europa și vor transmite lumii un mesaj de pace și solidaritate prin sport”.
La Cina de Gală din 6 iunie, EOC va prezenta premiul inaugural Janez Kocijančič, pentru cei mai buni sportivi din întrecerile feminine și masculine de la Jocurile Europene Kraków-Małopolska 2023. Premiul este numit după fostul distins președinte al EOC care a decedat acum patru ani. Va fi anunțat și câștigătorul ediției de iarnă a Premiului Piotr Nurowski, acordat unui sportiv cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani care a excelat în sportul său și a întruchipat Valorile Olimpice.
Pe lângă prezentările care se concentrează pe progresul continuu al EOC de la cea de-a 52-a AG de la Istanbul, de anul trecut, în conformitate cu Agenda Strategică 2030, NOC-urile membre ale EOC vor vota candidatura Istanbulului de a găzdui Jocurile Europene din 2027, ca urmare a succesului celei de a 3-a ediții a Jocurilor Europene din Polonia, din 2023.
Vor fi, de asemenea, actualizări despre evenimentele EOC din 2025, inclusiv Festivalul Olimpic al Tineretului European de iarnă și vară pentru sportivi cu vârste între 14 și 18 ani și Jocurile Statelor Mici ale Europei.
Pe măsură ce EOC își continuă rolul în fruntea inovației în Mișcarea Olimpică, AG va include o sesiune concentrată asupra modului în care Inteligența Artificială (AI) ar putea avea un impact asupra tuturor domeniilor industriei sportului, atât pozitiv, cât și negativ, după ce CIO a anunțat în aprilie Agenda Olympic AI..
Președintele Capralos a adăugat: „Europa se află în centrul sportului global, iar EOC își recunoaște rolul important de unul dintre liderii de pe continent. Așteptăm cu nerăbdare ca Istanbulul să-și împărtășească planurile pentru Jocurile Europene din 2027, deoarece credem că va fi o gazdă perfectă pentru a contribui la ridicarea celui mai important eveniment multisport al Europei și pentru a construi pe succesul Kraków-Małopolska 2023. Adunarea Generală ne permite tuturor să reflectăm asupra activității în desfășurare a EOC în conformitate cu Agenda Strategică 2030. Am avut un an încărcat de activități și ne pregătim pentru Festivalurile Olimpice ale Tineretului European de iarnă și de vară din 2025. În particular, sunt interesat să aud și să discut despre oportunitățile și provocările oferite de Inteligența Artificială la Adunarea Generală.”
Adunarea Generală de la București va fi precedată de o reuniune a Comitetului Executiv al EOC, la Hotel Marriott, pe 5 iunie.