JO Milano Cortina 2026, biatlon – cinci români în lupta olimpică pentru autodepășire
O fată și patru băieți vor reprezenta România în 8 dintre cele 11 probe de biatlon la care se va concura la Milano Cortina 20262. Anastasia Tolmacheva, George Marian Colțea, George Răzvan Buta, Dmitrii Shamaev și Raul Antonio Flore vor fi însoțiți de tehnicienii Gheorghe Stoian, Sorin Gîrbacea și Cristian Moșoiu, antrenorii lotului masculin, Vasile Gheorghe și Eva Tofalvi, antrenorii lotului feminin.
Dintre cei cinci biatloniști tricolori, doi au mai simțit emoțiile olimpice, după debutul la FOTE: George Marian Colțea, la JO Beijing 2022, iar George Răzvan Buta, la JO PyeongChang 2018. Tot la FOTE și-au început cariera sportivă și Raul Antonio Flore - FOTE Vorarlberg-Liechtenstein 2015.
Sportivii de orgine rusă Anastasia Tolmacheva și Dmitrii Shamaev vor participa în premieră la Jocurile Olimpice.
Scurt istoric olimpic biatlon
Precursorul biatlonului a fost patrula militară, care a figurat ca sport oficial la prima ediție de iarnă a Jocurilor, la Chamonix 1924. Reprezentanții României au fost prezenți în competiția olimpică de patrulă militară la Saint Moritz 1928, când disciplina a figurat ca sport demonstartiv, la fel ca la edițiile din 1936, de la Garmisch-Partenkirchen și din 1948, de la St. Moritz.
În programul olimpic, biatlonul a fost introdus oficial în premieră la ediția Squaw Valley 1960, cu probele masculine, iar cu cele feminine în 1992, la JO de la Albertville.
Prima prezență românească în competițiile de biatlon a fost consemnată la Innsbruck 1964 când Gheorghe Vilmoș a terminat pe locul 5, în proba individuală de 20 km, cea mai valoroasă performanță a tricolorilor din toate timpurile, atât la individual cât și la ștafetă, atât la masculin, cât și la feminin.
Au urmat încă 3 prezențe românești în top 10 la Jocuri, la ștafeta masculină 4x7,5 km:
- Locul 7, la Grenoble 1968 - Gheorghe Vilmoș, Gheorghe Cimpoia, Constantin Carabela, Nicolae Bărbășescu
- Locul 9, la Sapporo 1972 - Gheorghe Vilmoș, Nicolae Veștea, Victor Fontana, Ion Țeposu
- Locul 10, la Innsbruck 1976 – Gheorghe Gîrniță (singurul medaliat mondial al României la această disciplină - argint la Minsk 1974), Victor Fontana, Gheorghe Voicu, Nicolae Cristoloveanu
Biatlonul feminin și-a câștigat popularitatea în România după anii 90 și a devenit în scurt timp, odată cu generațiile construite în jurul Evei Tofalvi, o disciplină nelipsită de la Jocuri pentru Team Romania.
De la Albertville 1992, prima ediție la care în programul Jocurilor au fost introduse competițiile feminine, România a fost reprezentată la toate edițiile.
De două ori, ștafetele feminine tricolore au terminat competiția pe locul 10 – la Albertville 1992 și Vancouver 2010.
Repere:
· Gheorghe Vilmoș deține cel mai bun loc ocupat vreodată de un biatlonist român la Jocuri: locul 5, JO Innsbruck 1964
· Sportivii români au fost de 6 ori în top 10 la Jocurile Olimpice și de 5 ori au terminat în primii 15
· România se numără printre primele națiuni care au participat la probele demonstrative ale patrulei militare. La JO Saint Moritz 1928, lt. Ion Zărnescu, plt. Ioan Rucăreanu, sld. Constantin Pascu, sld. Toma Calista s-au clasat pe locul 8 la ștafetă.
· Cele mai bune performanțe olimpice ale fetelor sunt cele două locuri 10 la ștafetă obținute la edițiile din Albertville 1992 și Vancouver 2010.
· Eva Tofalvi este prima sportivă cu cele mai multe participări olimpice dintre toate disciplinele olimpice de iarnă, 6 ediții: Nagano 1998, Salt Lake City 2002, Torino 2006, Vancouver 2010, Sochi 2014 și Pyeongchang 2018. La Milano-Cortina 2026
· Eva Tofalvi deține cea mai bună clasare feminină pentru România în probele individuale, locul 11 la proba individuală de 15 km, la Nagano 1998 și Vancouver 2010.
LOCUL COMPETIȚIEI: Bolzano – Südtirol, Arena de biatlon Anterselva
Situată în Alpii italieni de lângă granița cu Austria, la o altitudine de 1.600 m, arena de biatlon Anterselva va găzdui pentru prima dată întrecerile olimpice de biatlon, deși are o tradiție îndelungată în acest sport. Din 1971, timp de peste 50 de ani, a găzduit competiții internaționale prestigioase, inclusiv etape ale Cupei Mondiale și șase ediții ale Campionatelor Mondiale, fiind o destinație emblematică pentru pasionații de biatlon din întreaga lume.
Recent renovată, arena a fost proiectată să găzduiască chiar și 19.000 spectatori în tribune.
Pentru a crește spectaculozitatea, a fost adăugată o secțiune de pistă care trece pe deasupra poligonului de tragere, oferind o priveliște palpitantă asupra întrecerilor.
Arena sportivă se află la 16 km de Satul Olimpic Anterselva unde vor fi cazați biatloniștii.
Caracteristici tehnice Arena de biatlon Anterselva
· Traseele pentru competițiile de biatlon pot avea diferite lungimi: 2 km, 2,5 km, 3 km, 3,3 km și 4 km
· Altitudinea arenei – 1636 m
· Diferența maximă de nivel – 46 m
· 19.000 locuri în tribună