Mândrie, Moștenire, Onoare – 110 ani

Imnul României a răsunat prima dată în arena olimpică în 1952, la Jocurile de la Helsinki. Iosif Sîrbu a devenit primul campion olimpic al României, la tir sportiv, în proba de pușcă calibru redus, 40 de focuri, poziția culcat.

În Poligonul Malmi, pe 29 iulie 1952,  Iosif Sîrbu și-a pus în gând să le arate campionilor olimpici ai probei, finlandezul Mantari și rusul Boris Andreev, cine e el. S-a ambiționat și a reușit nu mai puțin de 33 de focuri în centrul țintei, spre deosebire de 28 ale rusului Boris Andreev. A reușit să atingă recordul de 400 de puncte și, pentru prima dată, imnul național al României se auzea la o ediție a Jocurilor Olimpice. La doar 27 de ani, Iosif Sârbu intra în istorie, devenind primul campion olimpic al României.

Din păcate, efortul extrem de mare și des pe care l-a depus în antrenamente și concursuri a avut și un cost: ochiul drept i-a fost foarte afectat. Medicii l-au anunțat că își va pierde vederea complet și l-au sfătuit să renunțe cât mai poate.  Ulterior, Iosif Sîrbu a concurat și la JO Melbourne 1956 și JO Roma 1960, dar fără a mai urca pe podium. Din motive neștiute, primul campion olimpic al țării a decis brusc să își încheie socotelile cu viața, fiind găsit mort,  pe data de 23 septembrie 1964, în poligonul de la Tunari care astăzi îi poartă numele.

„În marele concert al sportului, tirul reprezintă muzica de cameră. E o sonată pentru vioară solo. Totul e limpede și viguros. Și trăgătorul e singur. E doar cu sine însuși,  în tir totul e grav și profund. Aici nu e teren de fotbal, ci o catedrală a sportului. Dacă vreți să intrați în ea, pășiți în vârful picioarelor, iar dacă aveți alte gânduri, dispăreți repede, că pe aici se mai răsucesc și urechi…”, povestea Iosif Sîrbu.

Pentru noi, 110 de ani de istorie însemană 309 medalii, respectul lumii olimpice și moștenirea unei națiuni.

Team Romania e mândrie și onoare națională!