Gabriela Szabo, prima atletă din România medaliată cu aur, argint și bronz la Jocurile Olimpice
Gabriela Szabo a concurat la două ediții de Jocuri Olimpice și este singura atletă din România care are în palmares medalii olimpice de toate culorile: aur - la 5000 m la Sydeny 2000, argint - la 1500 m la Atlanta 1996, bronz - la 1500 m la Sydney 2000. Este a doua atletă tricoloră care a urcat de trei ori pe podiumul olimpic, după Lia Manoliu. În 1997 a devenit prima româncă medaliată cu aur la o ediție a Mondialelor de atletism, iar în 1998 a devenit singura sportivă din lume care, într-un singur an, a obținut cea mai bună perfomanță mondială la cinci probe: 1500 m, o milă, 2000 m, 3000 m, 5000 m
Mândrie, Moștenire, Onoare - 110 ani de Olimpism în România în 110 Momente din istoria Mișcării Olimpice
Gabriela Szabo a concurat la două ediții de Jocuri Olimpice și este singura atletă din România care are în palmares aur, argint și bronz olimpic. Ea este a doua atletă tricoloră care a urcat de trei ori pe podiumul olimpic, după Lia Manoliu.
Gabriela Szabo a câștigat primul titlu mondial la doar 19 ani și câteva luni când a devenit la Barcelona în 1995 campioană mondială în sală. Eleva lui Zsolt Gyongyossy a debutat la Jocurile Olimpice la ediția centenară de la Atlanta, din 1996. Medalia de argint de la 1.500 m a însemnat începutul ascensiunii în elita atletismului mondial.
În 1997 a devenit prima româncă medaliată cu aur la o ediție a Mondialelor de atletism, iar în 1998 a devenit singura sportivă din lume care, într-un singur an, a obținut cea mai bună perfomanță mondială la cinci probe: 1500 m, o milă, 2000 m, 3000 m, 5000 m.
În 1999, an în care a fost desemnată "Atleta Anului" de Federația Internațională și "Sportiva Anului în lume", de Asociația Presei Sportive Mondiale, Gabi a cucerit trei titluri mondiale în trei probe diferite, la 5000 m în aer liber, la Sevilla, la 1500 m și 3000 m în sală, la Maebashi.
Tot în 1999, Gabriela Szabo a câștigat turneul Golden League alături de Wilson Kipketer, danezul originar din Kenya, cu care a împărțit premiul cel mare, 50 kg de aur.
Cea mai bună atletă a lumii în 1999, Gabriela Szabo a plecat la Jocurile Olimpice de la Sydney ca mare favorită. Ea a dominat cursa de 5000 m. Pe ultima linie dreaptă, a rezistat atacului eternei sale rivale irlandeza Sonia O’Sullivan și a trecut prima linia de sosire în aplauzele unui stadion arhiplin. Timpul cu care a câștigat cursa, 14.40.80, era un nou record olimpic, care a rezistat timp de 16 ani. Abia la Rio 2016, kenianca Vivian Jepkemoi Cheruiyot a doborât recordul acesteia cu 14 secunde.
Tot la Sydney 2000, Gabriela Szabo a luat startul și în proba de 1.500 m, împreună cu Violeta Beclea Szekely. Cele două românce din finală au terminat competiția pe podium. Algerianca Benida a obținut aurul, Violeta Beclea, argintul, iar Gabriela Szabo, bronzul..
Gabriela Szabo s-a retras din competiții în 2004. Ulterior a fost vicepreședinte al Federației de Atletism și ministrul Tineretului și Sportului, între 2014 și 2015.
Pentru noi, 110 de ani de istorie înseamnă 318 medalii, respectul lumii olimpice și moștenirea unei națiuni. Team Romania e mândrie și onoare națională!