Forumul COSR de analiză a programului de pregătire, calificare și participare la Paris 2024
Rezultatele obținute la Jocurile celei de a XXXII-a Olimpiade – Paris 2024 au fost intens dezbătute în cadrul Forumului COSR, de analiză a programului de pregătire, calificare și participare la Paris 2024, care a avut loc la Sala Amfiteatru din incinta Casei Olimpice din București. Conducătorii sportului românesc, s-au reunit pentru a analiza atât succesele, cât și nereușitele din ciclul olimpic încheiat cu întrecerile de la Paris 2024. Alături de ei s-au aflat şeful cancelariei primului ministru Mihai Ghigiu și Cătălina Galer, consilier de stat în cadrul administrației prezidențiale.
În deschiderea lucrărilor Forumului, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român Mihai Covaliu a adresat mulțumiri tuturor celor implicați în pregătire sportivilor de înaltă performanță, pentru munca depusă, dar a a atras atenția că pentru cei care nu şi-au îndeplinit obiectivele va urma o perioadă mai grea.
"Fără să fiu modest, aşa cum sunt de obicei, ştiam că ediţia Jocurilor Olimpice de la Paris va fi una reuşită. Pentru că am făcut un lucru foarte simplu, am făcut ceea ce trebuia, adică am muncit. Iar apoi au venit şi rezultatele. Lecţiile de la Paris sunt încă vii în inima noastră şi trebuie să învăţăm din ele. Mai exact, să nu mai repetăm greşelile care s-au făcut. Greşelile nu trebuie să fie mai mari decât ceea ce putem face noi bine. Dincolo de bucurii şi dezamăgiri, Jocurile Olimpice de la Paris au însemnat o ediţie în care România a intrat pe o curbă ascendentă pentru prima dată după 24 de ani şi a obţinut mai multe medalii decât la cea precedentă. Şi tot pentru prima oară, după 12 ani, numărul medaliilor de aur creşte. Astfel se face că România a încheiat ediţia de la Paris pe un onorant loc 23 în clasamentul pe medalii. Cele 9 medalii au venit doar de la patru discipline, canotaj, înot, haltere şi gimnastică. Dar Jocurile de la Paris s-au încheiat, iar acum trebuie să mergem înainte şi să construim o strategie pentru Los Angeles 2028, precum şi pentru Brisbane 2032. Însă trebuie să construim pe baze reale. Este nevoie de schimbare acolo unde lucrurile nu au mers aşa cum ne-am dorit. Federaţiile care nu şi-au îndeplinit obiectivele vor avea o perioadă mai grea în care vor trebui să îşi regândească strategia şi să ne convingă că au făcut schimbările necesare care pot să le aducă din nou la acel nivel de finanţare care să le permită să facă performanţă. Noi vom fi aici, le vom oferi suport şi sper să fie receptive de data aceasta", a spus preşedintele COSR
Elisabeta Lipă, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS) a atras atenția că este nevoie de o luptă continuă pentru a te menține în frunte.
"Privind la Jocurile Olimpice de la Tokyo unde România a cucerit 4 medalii şi a încheiat pe locul 46 pe naţiuni, pare că la Paris am atins un nivel înalt de performanţă cu un loc 23 cu cele 9 medalii câştigate de sportivii noştri. Poate că spiritul olimpic s-a relaxat cam prea mult în inimile unora dintre cei care azi au datoria să se ocupe de înalta performanţă. Flacăra olimpică arde degeaba într-un recipient strălucitor dacă nu rămâne aprinsă zi de zi în bazele de antrenament, în birourile managerilor şi în competiţiile internaţionale. Pentru asta avem nevoie de modele. Iar cele mai bune modele pentru generaţiile de azi nu sunt doar cei care au scris istoria sportului românesc în ultimele decenii. Ci mai ales cei care sunt azi în faţa noastră cu zâmbetele victoriilor recent obţinute la Paris. Degeaba îi întâmpinăm cu flori la aeroport la sosire dacă respectul datorat performanţelor lor extraordinare este umbrit de noile sporturi naţionale, care au înlocui oina... aruncatul cu noroi, uitarea, ignorarea, bagatelizarea şi chiar batjocura. Vrem respect pentru performanţa olimpică? Vrem să transformăm elevii de azi în campionii olimpici de mâine? Haideţi să le arătăm respect celor care şi-au câştigat acest drept prin muncă şi rezultate. Felicitări federaţiilor care au cucerit medalii la Paris, sunt doar patru, dar sperăm să fie mult mai multe la Los Angeles. Dar dacă vom fi dezbinaţi acest succes nu va veni niciodată", a precizat Lipă.
Prezent la forumul COSR, Mihai Ghigiu, şeful cancelariei primului ministru, a declarat că Guvernul va continua să investească în sportul românesc.
"În numele Guvernului spun felicitări şi mulţumesc pentru că ne-aţi făcut mândri din nou prin cele 9 medalii cucerite la Paris. Faptul că imnul României s-a auzit la Paris şi că steagul României a fluturat la Paris cred că a contat mai mult decât reuşim noi, politicienii, să facem în ani de zile. Aşa că vă mulţumim tuturor, sportivi, antrenori, COSR, ANS, federaţii şi toţi ceilalţi care au sprijini mişcarea sportivă. Aş îndrăzni să spun şi că ne cerem scuze pentru momentele în care poate nu am făcut suficient pentru sport. Deşi sportul a adus atât de multe României. Guvernul, nici cel actual, nici cel din trecut şi nici cel din viitor nu va fi perfect. Însă ceea ce ne dorim noi în relaţia cu dumneavoastră este să avem un parteneriat real şi sincer. Să ne criticaţi, dar să şi găsim şi soluţii împreună. Eu vă asigur că 2025 va fi un an în care trebuie să investim în sport. Suntem conştienţi că la capitolul infrastructură Guvernul trebuie să facă mai mult pentru sport, la fel cum ştim că avem nevoie de capital privat în sport şi de modificări legislative. Aşa că eu cred că împreună putem face mai multe decât până acum", a spus Ghigiu.
George Boroi, secretarul general al COSR, a punctat că rezultatele de la Paris 2024 au fost consecința derulării unor programe de susținere continuă pe durata a opt ani de zile, grație cărora România, cu 106 sportivi în Echipa Olimpică, a revenit în primele 23 națiuni în clasamentul olimpic, cu 9 medalii olimpice (3 AUR, 4 ARGINT, 2 BRONZ).
”Succesul sportiv la nivel de înaltă performanță olimpică a fost rezultatul unui proces de planificare strategic prin care COSR a valorificat un mix de factori, de la o finanțare adecvată, cu suport din partea statului în special financiar, și sponsorizări și parteneriate cu companii private, până la programe competiționale bine structurate și facilități sportive moderne și bine dezvoltate”, a spus George Boroi
”COSR a asigurat loturilor olimpice și naționale, aflate în pregătire pentru obținerea calificării și participarea la Jocurile Olimpice Paris 2024, materialele și echipamentele sportive moderne, de înaltă tehnicitate și calitate, destinate pentru antrenamente și concursuri, care au putut fi rulate și testate în stagii de pregătire sau competiții de obiectiv premergătoare Jocurilor.
”În același timp, ne continuăm drumul spre Milano Cortina 2026, Los Angeles 2028 și Brisbane 2032, pentru că nu trebuie să uităm că rolul unui CNO este de a fi o organizație suport care are responsabilitatea sportului de elită al unei națiuni, a identificării talentelor și a construirii Echipei Olimpice pe o perioadă lungă de timp.
”Din acest motiv, continuăm să direcționăm resurse serioase către Centrele Naționale Olimpice pentru Pregătirea Juniorilor, Centrele Naționale Olimpice pentru Tineret și lotururile olimpice de seniori, acordând inclusiv Bursele Olimpice de Juniori.
Florin Mișcă, șeful de misiune al TEAM ROMANIA la Paris 2024, a vorbit despre Jocurile Olimpice - un fenomen în continuă evoluție.
”Corporatizarea Mișcării Olimpice reduce flexibilitatea operațională și necesită o adaptare la proceduri rigide, bazate pe platforme informatice care integrează toate ariile funcționale. La rândul nostru, și noi, la nivel național, trebuie să integrăm această abordare structurată în deciziile strategice și în prioritățile noastre de organizare pentru participarea la Jocuri.”
“Fiecare Comitet Național Olimpic se confruntă cu dilema prioritizării resurselor între o diversitate de sporturi sau alocarea lor strict către discipline cu potențial de medalii. În competiția olimpică modernă, sintagma “evolve or die” descrie cel mai bine imperativele unei delegații naționale.”
” Introducerea unor sporturi noi și evoluția sporturilor tradiționale ne solicită să evaluăm, cu o rigoare sporită, potențialul fiecărui sport în parte. Nu doar prezența la Paris 2024 sau la Los Angeles 2028 este importantă, ci și potențialul de podium pe termen lung și investițiile în tinerii sportivi cu o probabilitate de succes olimpic în ciclurile viitoare. Analiza pe termen lung este esențială pentru a optimiza resursele și pentru a construi o delegație puternică și capabilă să performeze la cel mai înalt nivel.
” Deciziile Comitetului Internațional Olimpic (CIO) și politica adoptată de Federațiile Internaționale influențează direct sistemele noastre de performanță, determinând modul în care resursele sunt direcționate către diferitele discipline și chiar metodele de pregătire a sportivilor.
În acest context, trebuie să rămânem vigilenți față de modificările care apar la nivel global și să ne adaptăm guvernanța, astfel încât să ne păstrăm poziția competitivă. Abordarea noastră se va baza pe transparență, conformitate cu standardele internaționale și o comunicare eficientă între toate entitățile implicate în performanța sportivă"
De asemenea, șeful de misiune a vorbit despre importanța resursei umane specializate, despre concurența internațională și modelul uniform de dezvoltare în sportul de performanță și necesitatea diplomației sportive și a networkingului internațional.
Legat de provocările din sportul românesc, Florin Mișcă a atras atenția cât este de important să nu fie ignorate pentru că au un impact direct asupra performanței. ”Accesul inegal la sport, abandonul sportiv în adolescență, interesul scăzut al absolvenților de specialitate pentru activitatea de performanță și înaltă performanță, precum și migrarea specialiștilor în străinătate afectează substanțial rezultatele noastre de nivel olimpic”, a spus oficialul COSR.
” Pe termen lung, definim misiunea olimpică în conformitate cu schimbările de pe scena sportivă globală și abordăm participarea olimpică drept o componentă strategică, complexă, care valorifică optim resursele umane, financiare și materiale. Succesul României la Los Angeles 2028 și edițiile viitoare va depinde de capacitatea noastră de a inova, de a integra știința și tehnologia, de a relaționa și de a crea o cultură a excelenței bazată pe performanță sustenabilă.”
Reprezentanții federațiilor naționale sportive prezenți la Forum au vorbit despre minusurile și plusurile specifice fiecărui sport, precum și despre lecțiile învățate din experiența JO Paris 2024, cu toții fiind de acord că, lupta de calificare la Jocurile Olimpice Los Angeles 2028 a început imediat după încheierea Paris 2024.
Reprezentanții federațiilor naționale sportive prezenți la Forum au vorbit despre minusurile și plusurile specifice fiecărui sport, precum și despre lecțiile învățate din experiența JO Paris 2024, cu toții fiind de acord că, lupta de calificare la Jocurile Olimpice Los Angeles 2028 a început imediat după încheierea Paris 2024.
ROSC Forum Analyzes the Training, Qualification, and Participation Program for Paris 2024
The results achieved at the Games of the XXXII Olympic Games – Paris 2024 were intensely debated at the ROSC Forum, which analyzed the training, qualification, and participation program for Paris 2024. The event took place in the Amphitheater Hall at the Olympic House in Bucharest. Romanian sports leaders gathered to evaluate both the successes and shortcomings of the Olympic cycle that concluded with the Paris 2024 competitions. Also present were Mihai Ghigiu, head of the Prime Minister’s Chancellery, and Cătălina Galer, State Advisor within the Presidential Administration.
At the opening of the Forum, the President of the Romanian Olympic and Sports Committee (ROSC), Mihai Covaliu, thanked all those involved in preparing high-performance athletes for their hard work but also emphasized that those who did not meet their objectives would face a challenging period.
"Without being overly modest, as I usually am, I knew that the Paris Olympics would be successful. Because we did something very simple—we worked hard. And then the results followed. The lessons from Paris are still fresh in our hearts, and we must learn from them. Specifically, we must not repeat the mistakes that were made. Mistakes should not outweigh the good things we can achieve. Beyond joys and disappointments, the Paris Olympics marked the first time in 24 years that Romania entered an upward trajectory and won more medals than the previous edition. And for the first time in 12 years, the number of gold medals increased. As a result, Romania finished the Paris edition in an honorable 23rd place in the medal standings. The nine medals came from only four disciplines: rowing, swimming, weightlifting, and gymnastics. But the Paris Games are over, and now we must move forward and build a strategy for Los Angeles 2028 and Brisbane 2032. However, we must build on realistic foundations. Changes are needed in areas that did not perform as expected. Federations that did not meet their objectives will face a challenging period in which they will need to rethink their strategies and convince us that they have made the necessary changes to return to a funding level that allows them to achieve performance. We will be here, offering support, and I hope they will be receptive this time," said the ROSC President.
Elisabeta Lipă, President of the National Sports Agency (ANS), emphasized the need for a continuous fight to stay on top.
"Looking at the Tokyo Olympics, where Romania won 4 medals and finished 46th in the nation rankings, it seems that in Paris, we reached a high level of performance, finishing 23rd with the nine medals won by our athletes. Perhaps the Olympic spirit has become too relaxed in the hearts of some of those responsible for high performance today. The Olympic flame burns in vain in a shining container if it is not kept alive daily in training facilities, managers' offices, and international competitions. For that, we need role models. And the best role models for today's generations are not only those who wrote the history of Romanian sports in recent decades but especially those who stand before us with the smiles of their recent victories in Paris. It is useless to welcome them with flowers at the airport if the respect for their extraordinary achievements is overshadowed by the new 'national sports,' which have replaced oina—throwing mud, forgetting, ignoring, trivializing, and even mocking. Do we want respect for Olympic performance? Do we want to turn today's students into tomorrow's Olympic champions? Let us show respect to those who have earned it through hard work and results. Congratulations to the federations that won medals in Paris—there are only four, but we hope there will be many more in Los Angeles. However, if we remain divided, this success will never come," said Lipă.
Present at the ROSC Forum, Mihai Ghigiu, head of the Prime Minister’s Chancellery, stated that the government will continue to invest in Romanian sports.
"On behalf of the Government, I say congratulations and thank you for making us proud once again with the nine medals won in Paris. The fact that Romania's anthem was heard in Paris and our flag flew there means more than we, politicians, manage to achieve in years. So, we thank you all—athletes, coaches, ROSC, ANS, federations, and everyone who supports sports. I would even dare to say that we apologize for the times when we may not have done enough for sports, even though sports have brought so much to Romania. Neither the current government nor past or future governments will be perfect. However, what we want in our relationship with you is a real and sincere partnership. Criticize us, but let’s also find solutions together. I assure you that 2025 will be a year when we need to invest in sports. We are aware that, in terms of infrastructure, the government needs to do more for sports, just as we know we need private capital and legislative changes in sports. Together, I believe we can achieve more than before," said Ghigiu.
George Boroi, ROSC Secretary General, emphasized that the results in Paris 2024 were the outcome of continuous support programs over eight years, thanks to which Romania, with 106 athletes in the Olympic Team, returned to the top 23 nations in the Olympic ranking, winning 9 medals (3 gold, 4 silver, 2 bronze).
"The sporting success at the Olympic high-performance level resulted from a strategic planning process through which ROSC leveraged a mix of factors, from adequate funding with state financial support to sponsorships and partnerships with private companies, well-structured competition programs, and modern, well-developed sports facilities," Boroi said.
The head of the Paris 2024 mission, Florin Mișcă, highlighted the evolving nature of the Olympic phenomenon.
"The corporatization of the Olympic Movement reduces operational flexibility and requires adaptation to rigid procedures based on integrated IT platforms. Nationally, we must integrate this structured approach into our strategic decisions and organizational priorities for the Games."
He added that new sports and the evolution of traditional ones require careful evaluation of each discipline's potential, emphasizing the need to invest in young athletes with long-term Olympic success potential.
"Success in Los Angeles 2028 and beyond will depend on our ability to innovate, integrate science and technology, foster relationships, and create a culture of excellence based on sustainable performance," Mișcă concluded.
Representatives from national sports federations also discussed their respective sports' strengths and weaknesses, agreeing that the qualification fight for Los Angeles 2028 began immediately after Paris 2024.