Florin Popescu și Mitică Pricop, ultimii canoiști campioni olimpici ai României
La Jocurile Olimpice de la Sydney 2000, Florin Popescu și Mitică Pricop, doi canoiști de mare valoare, ”crescuți” de marele Ivan Patzaichin, au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la canoe dublu pe 1000 m (C2 - 1000 m), după 14 ani de la ultimul titlu cucerit în această probă de tandemul Ivan Patzaichin și Toma Simionov, la Los Angeles 1984.
Mândrie, Moștenire, Onoare - 110 ani de Olimpism în România în 110 Momente din istoria Mișcării Olimpice
Florin Popescu și Mitică Pricop, doi canoiști, de valoare, au fost ”crescuți” de marele Ivan Patzaichin până au ajuns pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic. La Sydney 2000, tandemul Popescu/Pricop a atins apogeul carierei, cucerind AURUL olimpic la canoe dublu pe 1000 m (C2- 1000 m) și BRONZUL pe 500 m (C2 – 500 m).
Titlul adjudecat de cei doi a fost primul la canoe după 14 ani. În 1984, la Los Angeles, Ivan Patzaichin și Toma Simionov cucereau AURUL la C2 -1000 m, și a fost nevoie ca Ivan să-și încheie cariera sportivă, să devină antrenor și să împărtășească din experiența sa generațiilor următoare, iar cei mai buni să-i calce pe urme și să cucerească AURUL olimpic
Pregătiți de inegalabilul Ivan, constănțeanul Mitică Pricop și olteanul Florin Popescu au concurat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, dar împreună doar la Sydney unde au urcat de două ori pe podium. La Atena 2004, Mitică Pricop a ales să participe la C1 – 1000 m, și nu a ajuns în finală, în timp ce Florin Popescu, alături de Silviu Simioncencu, s-a clasat pe fatidicul loc 4 atât la C2 – 1000 m, cât și la C2 – 500 m.
În timp ce Mitică Pricop, campion mondial la Sevilla în 2002 și Gainesville în 2003, și-a încheiat cariera sportivă imediat după Jocurile Olimpice de la Atena, Florin Popescu s-a retras din activitatea competițională în 2005, după ce a câștigat al 7-lea titlu mondial, în canoea de patru pe distanța de 1000 m. Dintre cele 7 titluri, singurul la canoe dublu a fost alături de Pricop, pe 1000 m, la Gainesville în 2003.
După o viață pe ape și cu un palmares sportiv de invidiat, Florin Popescu nu a putut rămâne departe de canoe și de trepidanta activitate sportivă devenind antrenor al lotului olimpic al României.
Iar istoria s-a repetat. La fel ca mentorul său Ivan Patzaichin, Florin Popescu a împărtășit experiența acumulată cu discipolii săi, iar cei mai valoroși au simțit inegalabilul gust al competițiilor olimpice. Victor Mihalachi și Cătălin Chirilă au participat la Tokyo 2020 (locul 5 la C2 – 1000 m), iar la Paris 2024 au mers Cătălin Chirilă, la C1 - 1000 m, Oleg Nuță și Ilie Sprincean, la C2 – 500 m, dar niciunii nu au intrat în finale.Chirilă, dublu campion mondial la C1 – 1000 m la Darmouth, în 2022, și la C1 – 500 m la Duisburg, în 2023, a reușit să stabilească un nou record olimpic în serii, dar nu s-a calificat în lupta pentru medalii de la Paris 2024.
Pentru noi, 110 de ani de istorie înseamnă 318 medalii, respectul lumii olimpice și moștenirea unei națiuni. Team Romania e mândrie și onoare națională!