Flacăra Păcii FOTE Banská Bystrica 2022 a fost aprinsă la Roma (VIDEO)
Flacăra Păcii care va lumina Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) găzduit de Banská Bystrica în perioada 24 - 30 iulie 2022 a fost aprinsă lângă altarul Ara Pacis Augustae, monument construit de împăratul Augustus și consacrat zeiței păcii Pax, pentru a sărbători pacea în Imperiul Roman. Ceremonia a avut loc cu 55 de zile înainte de începerea FOTE Banská Bystrica 2022 și a urmat idealurile olimpice, a celebrat unitatea și diversitatea, tinerețea, speranța și pacea

Flacăra Păcii care va lumina Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) găzduit de Banská Bystrica în perioada 24 - 30 iulie 2022 a fost aprinsă lângă altarul Ara Pacis Augustae, monument construit de împăratul Augustus și consacrat zeiței păcii Pax, pentru a sărbători pacea în Imperiul Roman.
Ceremonia a avut loc cu 55 de zile înainte de începerea FOTE Banská Bystrica 2022 și a urmat idealurile olimpice, a celebrat unitatea și diversitatea, tinerețea, speranța și pacea.
Festivitatea poate fi urmărită pe canalul youtube al EOC.
Președintele Comitetelor Olimpice Europene (EOC) Spyros Capralos a predat torța și Măslinul de Aur delegației Comitetului Olimpic din Slovacia în fruntea căruia s-au aflat președintele mișcării olimpice slovace Anton Siekel, Jan Nosko, primarul orașului Banska Bystrica și voleibalista Alexandrei Fricova.
Măslinul de Aur simbolizează rădăcinile adânci ale Festivalului, iar crengile sale, o umbrelă deschisă, gata să-i primească pe sportivii care vor concura la FOTE.
”Dragi prieteni, fie ca Flacăra Păcii să lumineze drumul către Banská Bystrica și să ne ghideze pe toți în călătoria către o Europă mai pașnică și mai unită. Prin sport putem și trebuie să continuăm să dăm un exemplu pentru societate. Acțiunile noastre sunt în cele din urmă ceea ce ne va defini și sunt mândru de felul în care familia olimpică europeană, în special Slovacia, a fost ferm solidară cu Ucraina!” a declarat Spyros Capralos.
Pe 1 iunie, Ziua internațională a Copilului, Flacăra va ajunge la Banská Bystrica, de unde va începe călătoria prin Slovacia.
Peste 3000 de sportivi reprezentând 48 de Comitete Naționale Olimpice (CNO) vor participa la competiție, în 10 discipline sportive. Team Romania va avea o delegație de 93 de sportivi, la 8 discipline: atletism, înot, ciclism, gimnastică, judo, volei, handbal, tenis.