AUR pentru România la junioare, la Europenele de Gimnastică de la Zagreb
La Campionatele Europene de gimnastică găzduite în aceste zile de Zagreb, capitala Croației, în competiția junioarelor, Aniela Tudor a cucerit medalia de aur, la sărituri.
Gimnasta antrenată de Anca Drăghici, la CS Dinamo, și Dan Potra, medaliat cu bronz olimpic la Atena 2004, a dominat întrecerea de sărituri.
Ajunsă în finală cu cea mai mare notă din calificări, în lupta pentru titlul continental Aniela a reușit două sărituri pentru care a primit 13.200, respectiv 13.566, și cu media 13.383 a fost invincibilă.. Rusoaica Dariei Mironova a obținut argintul ( 13.166 p), iar bronzul i-a revenit franțuzoaicei Lilou Marliac (13.133 p).
”Medalia asta e o motivație pentru mine. Voi trece la seniori de anul viitor și sper să pot confirma”, a spus Aniela Tudor. ”Deocamdată sunt bucuroasă că am putut să înving emoțiile unei finale europene și să mă bucur la final!.
Tehnicianul Dan Potra a declarat pentru COSR: ”Este altceva ca antrenor. Sportivul trebuie să te vadă stăpân pe tine. Am reușit să o calmez după încălzire și să-i transmit încrederea că poate. Aniela e o gimnastă cu potențial și sper să fie motivată de acest succes pentru trecerea la seniorat. Acolo e mai greu, dar și mai frumos!”.
În competiția pe echipe, reprezentativa de junioare a României alcătuită din Aniela Tudor, Maria Cerguță, Delia Jitea și Alexandra Nica, s-a clasat pe locul 12.
AURUL Anielei Tudor este singura medalie cucerită de România în competiția feminină din cadrul CE de gimnastică artistică de la Zagreb.
În competiția europeană a senioarelor, care a avut loc tot la Zagreb, echipa reprezentativă a României alcătuită din Alexia Blănaru, Sabrina Maneca-Voinea, Maria Ceplinschi, Daria Tănasă, Ariana Cotu, s-a clasat pe locul 11 și și-a asigurat participarea la Campionatele Mondiale de la Rotterdam (Olanda) din această toamnă. Niciun dintre gimnastele senioare ale României nu s-a calificat în finalele individuale.
La întrecerile masculine din cadrul campionatelor Europene de gimnastică de la Zagreb, programate între 19 și 23 august 2026, la seniori, România va fi reprezentată de Șerban Cotîrlan și Nicholas Țarcă, antrenor - Răzvan Șelariu, iar la juniori, de Alexandru Urzică și Sebastian Torcică, antrenori - Marius Urzică, Adrian Căpățână.
De remarcat actualii tehnicieni Răzvan Șelariu și Marius Urzică, au fost componenții echipei României medaliate cu bronz olimpic la Atena 2004, alături de Marian Drăgulescu, Ilie Daniel Popescu, Dan Potra și Ioan Suciu, actualul președinte al Federației Române de Gimnastică.
Alexandru Urzică, fiul lui Marius Urzică, sigurul campion olimpic al României la gimnastică artistică masculină – AUR, la cal cu mânere, la Sydney 2000, va participa la Zagreb la prima sa competiție continentală de asemenea anvergură.
Sursa foto: Facebook Federația Română de Gimnastică/Emilia Nicolae