Marius Florea
Președinte al Federației Române de Scrimă din anul 2018, Marius Florea s-a remarcat atât ca tehnician cât și ca manager sportiv, între anii 2008 și 2013 fiind coordonator al activității secțiilor de scrimă, gimnastică artistică, tenis, handbal și polo din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.
A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, în anul 2005, iar în 2007, a obținut masteratul pentru Management și Marketing în Sport. Cele mai mari performanțe ale sale ca tehnician au fost medaliile obținute de elevii săi în competițiile olimpice și mondialede la sabie: bronzul olimpic - cucerit de Mihai Covaliu în 2008, la JO de la Beijing și cele trei medalii mondiale – două de aur la individual, una cucerită de Dorina Mihai, la CM din Havana, în 2003, și una de Mihai Covaliu, la CM de la Leipzig, în 2005, și una de argint, obținută de echipa feminină a României, la CM de la Nimes, în 2001. A fost un reputat arbitru internațional, fiind cooptat în brigăzile de arbitri pentru finalele de la Jocurile Olimpice Atena 2004, Beijing 2008, Londra 2012 și Rio 2016. Antrenor emerit din 2009, a obținut mai multe ordine și distincții, în 2009 fiind decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a cu două barete.