You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Stiri COSR

Team România Paris 2024 – Tir cu arcul, o sportivă calificată

Mădălina Ștefania Amăistroaie va reprezenta Team Romania în competițiile de tir cu arcul, la Jocurile Olimpice Paris 2024. Sportiva legitimată la CSM Suceava și CSU Cluj, antrenată de Ioana Covaliu şi Viorel Hăbian, a primit loc cotă din partea Federației Internaționale de specialitate.

La Paris 2024, Mădălina Amăistroaie va participa pentru a doua oară consecutiv la Jocuri. După Tokyo 2020, unde a terminat pe locul 33, Mădălina speră să depășească această performanță.

Istoric

Reprezentanții României nu au urcat până în prezent pe podiumul olimpic la tir  cu arcul.

Într-o disciplină în care sportivii din Asia dețin supremația, sportivii români și-au făcut loc pentru participare la Jocurile Olimpice în această disciplină. O singură dată aceștia s-au apropiat de top 10, la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980, unde sportiva tricoloră Aurora Chin a terminat competiția pe locul 13. Este recordul la care s-au raportat generații de practicanți ai tirului cu arcul. România se bucură și de recordul celui mai tânăr sportiv care a fost prezent la startul competiției de la Beijing 2008, unde suceveanul Alexandru Bodnar avea doar 18 ani.

  • Cea mai bună clasare a României la tir cu arcul,  locul 13 obținut de Aura Chin la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980. 
  • Ultima participare a României la masculin: JO Beijing 2008, Alexandru Bodnar - cel mai tânăr participant, având doar 18 ani, s-a clasat pe locul 31.

 

Galerie foto