You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Stiri COSR

Boberii Ion Panțuru și Nicolae Neagoe, singurii medaliați ai Românei la Jocurile Olimpice de iarnă

Mândrie, Moștenire, Onoare - 110 ani de Olimpism în România în 110 Momente din istoria Mișcării Olimpice

În cei 110 de ani de Olimpism în România, doi sportivi tricolori au intrat în istorie câștigând singura medalie olimpică pentru țara noastră în sporturile de iarnă, la bob 2 persoane.

Ion Panțuru și Nicolae Neagoe au terminat concursul olimpic de la l`Alpe d`Huez, de la JO Grenoble 1968, cu bronzul la gât, după ce organizatorii au hotărât să departajeze primele două echipaje, Italia și Germania, care terminaseră la egalitate.
Ion Panțuru a concurat și la JO Sapporo 1972, unde alături de Ion Zangor, a terminat pe locul 5, a treia performanță din toate timpurile pentru România la JO de iarnă. Ion Panțuru a fost de două ori purtător de drapel la ceremonia de deschidere a Jocurilor din Innsbruck 1964 și Sapporo 1972.

Cea de a X-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă Grenoble 1968 rămâne reperul la care s-au raportat generații întregi de sportivi români și se raportează acum fiecare membru al Team Romania. Fiecare cu visul de a-l egala sau depăși, iar boberii români au tranferat această moștenire de la o generație la alta. Piloți, împingători, frânari, toți au contribuit la consolidarea tradiției. În plus, din 2002, la competițiile olimpice au intrat în program și fetele.

Jocurile Olimpice sunt moștenire, sărbătoare, evoluție. Pentru noi, 110 de ani de istorie însemană 309 medalii, respectul lumii olimpice și moștenirea unei națiuni.

Team Romania e onoare și mândrie națională!

#COSR110 #TeamRomania

 

Galerie foto