You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Stiri COSR

În premieră la Jocurile Olimpice de iarnă, la Milano Corina 2026 întrecerile la trei sporturi nu vor avea loc în țara gazdă

Pentru prima dată în istoria de 102 ani a Jocurilor Olimpice de iarnă moderne, o competiție se va desfășura în afara țării gazdă. Sporturile de gheață sanie, bob, skeleton de la JO Milano Cortina 2026 se vor defășura în afara Italiei.

Gazdele întrecerii olimpice au abandonat ideea de reamenajare a pistei olimpice din Cortina d'Ampezzo, după ce planurile de a construi o nouă pistă care să găzduiască întrecerile de bob, skeleton și sanie pe locul pistei demolate au fost blocate pentru că nicio companie nu a licitat pentru construcție.

De asemenea, a existat o opoziție din ce în ce mai mare față de construcție din cauza impactului de mediu și financiar, a temerilor cu privire la o moștenire limitată și a temerilor că ar putea să nu fie suficient timp pentru construcție.

Orașul austriac Innsbruck s-a oferit deja să pună la dispoziție pista de sanie, bob și skelton pentru Jocurile Olimpice din 2026.

Giovanni Malagò, președintele Comitetului de Organizare Milan Cortina 2026, a anunțat oficial decizia de a muta competițiile de bob, sanie și skeleton de la Cortina într-o locație străină în timpul prezentării de la Sesiunea 141 a Comitetului Olimpic Internațional (CIO) de la Mumbai, India.

Va fi pentru prima dată în istoria de 102 ani a Jocurilor Olimpice de iarnă când o competiției va fi organizat în afara țării gazdă. La Jocurile Olimpice de vară s-a mai întâmplat la două ediții ca întrecerile olimpice să fie găzduite de alte țări.
Prima dată a fost în timpul Jocurilor Olimpice din 1920 de la Anvers când, din cauza unei dispute cu privire la curs, ultimele probe de navigație au fost mutate de la Oostende la Amsterdam, în Țările de Jos.

A doua oară a fost în timpul Jocurilor Olimpice din 1956 de la Melbourne, când întrecerile olimpice ecvestre au avut loc la Stockholm, din cauza legilor de carantină din Australia.

 

Galerie foto