You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Stiri COSR

Sporturi și Jocuri – Alina Dumitru, prima campioana olimpică la judo a României, aproape de copii

Campioana olimpică la judo Alina Dumitru s-a alăturat proiectului ”Sporturi și Jocuri” organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român în parteneriat cu Liceul Teoretic ”Dante Alighieri” din București.

După vacanța de iarnă, elevii au revenit la școală cu mult entuziasm, cu poftă de sport și cu acea curiozitate care le strălucește în ochi atunci când văd în fața lor un campion.
 

Medaliată cu aur la Jocurile Olimpice Beijing 2008, cu argint la Jocurile Olimpice Londra 2012, are în palmares trei medalii de bronz la Campionatul mondial și de opt ori campioană europeană, Alina Dumitru a urmat calea antrenoratului după încheierea activității sportive, iar acest lucru a adus-o și mai aproape de copii.

 Îi place nespus să petreacă timp cu ei și acest lucru s-a văzut la ora de educație fizică și sport pe care a petrecut-o împreună cu elevii claselor a III-a și a IV-a.

Copiii au fost impresionați de povestea fetiței firave care, după ce a descoperit sala de judo, s-a transformat într-o luptătoare și a devenit, peste ani, prima campioana olimpică a României la judo. Toți s-au bucurat în egală măsură și de faptul că au avut ocazia să facă mișcare și să învețe câteva exerciții specifice din judo.
 



*Proiectul ”Sporturi și Jocuri” vizează trei direcții principale: alfabetizarea copiilor în limbajul sporturilor olimpice; creșterea interesului pentru practicarea activității sportive; promovarea valorilor olimpice în rândul copiilor.

Galerie foto