You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Stiri COSR

Ionela Cozmiuc, campioană mondială la simplu vâsle categorie ușoară

Canotoarea Ionela Cozmiuc a câștigat astăzi aurul în proba de simplu vâsle categorie ușoară (LW1x), cu timpul de 07:42:59 la Campionatele Mondiale care se desfășoară în aceste zile la Racice, în Cehia.



În finală, sportiva tricoloră le-a devansat pe olandeza Martine Veldhuis (07.44.48), a doua clasată și neo-zeelandeza Jackie Kiddle (7:44.98), care a trecut a treia linia de sosire. 

Campioană europeană în vară în aceeași probă, Ionela Cozmiuc a deschis drumul spre podium reprezentanților României calificați în nu mai puțin de opt finale în întrecerile lumii din acest week-end.

Toate cursele vor putea fi urmărite în direct pe website-ul World Rowing și pe postul tv Prima Sport.