You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Stiri COSR

Triatlonistul Carol Popa, locul 4 la Europenele U16, la 4 secunde de titlu

România a obținut rezultate surprinzătoare la Campionatul European U16 de triatlon din Le Baule, Franța. Pentru prima dată în scurta istorie a federației, un sportiv s-a clasat pe locul 4, în finala A, iar alți trei s-au calificat în finalele B.

Carol Popa s-a clasat pe locul 4 în lupta masculină pentru podium, unde România a fost singura țară din Balcani și una din cele două țări din estul Europei, alături de Polonia, cu reprezentanți. Sportivul de la CSM Constanța, antrenat de Cristian Doicescu, a avut al 3-lea timp la total (22:15), dar a ratat podiumul, pentru că lupta a fost extrem de strânsă. Primul loc  a fost împărțit de francezul Tristan Douche și spaniolul Hector Tolsa (22:11), în timp ce britanicul Brandon Pye (22:12) a urcat pe treapta a treia a podiumului.

Interesant a fost că în proba de cros, pe ultimii 200 m, suporteri din alte țări strigau "Hai România !!"  fiind impresionați de prezența în plutonul conducător, alături sportivii din Franța, Spania, Marea Britanie, Croația, Serbia, Slovacia, sau Slovenia, a unui sportiv din România, o țară care până acum nu foarte multă vreme, practic nu exista pe scena acestui sport. Imediat după finiș, Iosif Crisan, antrenorul federal al FR Triatlon, a fosta asaltat de tehnicieni din Croația, Serbia și Turcia și întrebat: " Ce ați făcut, că acum trei ani noi eram mult peste voi iar acum sunteți mult în fața noastră?"

În finalele B, Ariana Chis și Darius Horea Rusu, de la CS Politehnica Cluj, elevii antrenorului Iosif Crișan, au ocupat locurile 8, respectiv 11, iar Amalia Singuran, de la ACS Trident, antrenată de Gabi Constantinescu, s-a clasat pe locul 21.

Rezultatele obținute de români la CE U16 din Franța sunt considerate un moment de cotitură conducerea forului român de specialitate care speră ca triatloniștii tricolori să obțină calificarea la JO Los Angeles 2028.

Vlad Stoica, președintele FR Triatlon, a explicat rezultatele promițătoare înregistrate de tinerii triatloniști români: ”Cel mai important lucru este faptul că lucrăm și funcționăm ca o echipă și că acum avem o mentalitate de câștigători. Acum credem că se poate și că nu există limite și sperăm că este doar începutul. Foarte important este că structura și sistemul la care lucrăm și care vor fi implementate din luna noiembrie a anului acesta vor reprezenta o schimbare de directie radicală către marea performanță în triatlonul mondial. Este vorba de un sistem ultramodern pentru înalta performanță și de o echipă de suport care va fi în spatele echipei de sportivi din lotul național A. Îndrăznim să sperăm că începem să transformăm visul în realitate. Nu în ultimul rând, este extrem de important suportul  Ministerul Sportului, Comitetului Olimpic și Sportiv Român și sponsorilor noștri care ne-au creditat cu încredere și ne-au sprijinit financiar”.

Galerie foto