You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Stiri COSR

Ziua Olimpică Șirnea 2022, ediție jubiliară

Emoție, tradiție, prietenie, bucuria de a face mișcare! Micuța localitate de la poalele Pietrei Craiului a fost și astăzi de-a dreptul invadată de iubitorii de sport, din regiune și din București, dornici să participe la cea de-a 40-a ediție a Zilei Olimpice de la Șirnea.

 Aproape 500 de fani ai sportului, de toate vârstele, au participat la evenimentul organizat de autoritățile locale și susținut de  Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) prin Academia Olimpică Română (AOR), Filiala AOR Brașov și partenerii locali - Primaria Comunei Fundata, Asociația Pro Șirnea și Muzeul ”Nicolae Frunteș”.

 Elevi de la 22 de școli însoțiți de profesorii lor, sportivi de la secțiile de schi biatlon și schi fond ale Clubului Sportiv Școlar Dinamo Râșnov, copii aflați într-o tabără la Șirnea și juniorii de la secția de scrimă ai unui club din Ucraina veniți de la București la Șirnea special pentru Ziua Olimpică, s-au aliniat la startul Crosului.

Ca în fiecare an, plecarea a fost de la Monumentul Eroilor, iar în fruntea primilor alergători s-a aflat campioana olimpică Maricica Puică, fosta mare atletă, care cu Steagul Olimpic în mână i-a călăuzit în cursă pe cei mai mici alergători.

 O dată ajunși pe Arena Olimpică, toți participanții au primit medalii și diplome, s-au jucat, s-au distrat și s-au delectat cu dulciuri, în așteptarea celor 22 de cicliști care, la primele ore ale dimineții, au luat startul în tradiționalul Velomaraton de 42 km, de la ieșirea din BRAȘOV până la ȘIRNEA.

Sosirea rutierilor a dat startul ultimelor manifestări ale  Zilei Olimpice Șirnea 2022. Simona Amânar, directorul AOR, multiplă campioană olimpică la gimnastică artistică, a transmis mesajului președintelui Comitetului Internațional Olimpic Thomas Bach, Flacăra competiției a fost aprinsă potrivit ritualului olimpic, iar cinci vestale au purtat-o pe soclul special amenajat din Arenă.

Spre marea încântare a invitaților speciali din localitatea elenă Olimpia, Dimitrios Kostarias, viceprimar pe probleme de sport, cultură, turism și soția sa Chrisoula Barouni-Kostaria, Sotirios Papailiou, președintele consiliului municipal și consilierii municipali Charalampos Spiliopoulos, Andreas Benetsis, Georgios Georgoulis, ansamblul ”Efthymos” din Brașov a oferit un spectacol de dansuri grecești. Spre deliciul publicului alături de artiști s-au prins în horă și vice-primarul elen împreună cu trei dintre consilierii municipali.

Iubita interpretă de muzică populară Veta Biriș a oferit un recital, iar Maricică Puică i-a stat alături pentru a intrepreta piesa ”Doamne ocrotește-i pe români”, mesajul transmis impresionându-i până la lacrimi pe mulți dintre cei prezenți.

Au urmat show-urile oferite de ansamblurile “Amadeus” Zărnești, “Astra Junior” Săcele și  Scoala Gimnaziala Poiana Mărului.

Sosit direct de la Budapesta unde l-a încurajat pe înotătorul David Popovici în finala probei de 100 m liber, Mihai Covaliu, președintele COSR, le-a insuflat copiilor prezenți la manifestările Zilei Olimpice Șirnea 2022, dorința de performanță. Inspirați de prezența oficialului COSR, copiii au dorit să-i transmită dublului campion mondial mesajul lor de felicitare.

Minunata ediție jubiliară a Zilei Olimpice Șirnea 2022 s-a încheiat în jurul unui foc de tabără cu momente de muzică și poezie pentru că urma Noaptea de Sânziene.

Galerie foto