You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Stiri COSR

CIO a elaborat Programul Educațional JOT, accesibil cu un singur clic

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a pus la dispoziția Mișcării Olimpice un ghid cu conținut educațional pe care îl oferă tinerilor sportivi în timpul Jocurilor Olimpice pentru Tineret (JOT).

Programul educațional “YOG Education Programme @ Youth Sporting Events” (Programul educațional JOT @ Evenimente sportive pentru tineret” poate fi acum accesat gratuit de pe site-ul CIO de Federațiile Internaționale (FI), Comitetele Naționale Olimpice (NOC) și organizatorii de evenimente sportive și campionate. Ghidul care conține un set de măsuri/instrucțiuni/sfaturi, este gratuit și ușor de descărcat.

Conținutul a fost conceput special pentru tinerii sportivi de elită cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, care sunt dornici să învețe cum să devină campioni pe terenul de joc și în viață. La baza creării acestui ghid a stat unul dintre principiile  Chartei Olimpice, potrivit căruia „Olimpismul este o filozofie a vieții (...) care îmbină sportul cu cultura și educația”.

Începând cu JOT Singapore 2010, aproape 10.000 de tineri sportivi, la care s-au adăugat tinerii din orașele gazdă din timpul diferitelor ediții ale Jocurilor, au avut acces la programe educaționale oferite în paralel cu competițiile sportive.

Ghidul oferă sfaturi practice cu privire la modul de desfășurare a activităților, ca de pildă cum să amenajezi o zonă desemnată găzduirii unor întreceri, plus toate detaliile necesare organizării unui eveniment de success.

Cuprinsul YOG Education Programme @ Youth Sporting Events (Programul educațional JOT @ Evenimente sportive pentru tineret poate fi accesat AICI

Galerie foto