You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Stiri COSR

România, debut cu victorie la Tokyo 2020

Echipa de fotbal a României a debutat cu dreptul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, impunându-se astăzi cu 1-0 (1-0) în fața naționalei Honduras, la Kashima, în Grupa B a turneului olimpic.

La 57 de ani de la precedenta participare a fotbalului românesc la Jocurile Olimpice, în 1964, tot la Tokyo, România a obţinut o victorie foarte importantă, prin autogolul lui Elvin Oliva din prelungirile primei reprize. Prima oportunitate a partidei i-a aparţinut fundaşului Paşcanu (8), care a reluat imprecis din careu, cu capul, după o lovitură liberă. La puţin timp după aceea, hondurienii au avut şi ei o situaţie bună, dar Aioani a prins mingea expediată de Rivas de la circa 25 de metri (8).

Honduras, semifinalistă la Jocurile din 2016, de la Rio, a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 39, după o greșeală a lui Marin. Benguche l-a driblat pe Aioani, dar Ghiţă a reușit să respingă din faţa porţii goale.

Finalul primei reprize a aparţinut tricolorilor, iar România a deschis scorul la ultima fază a prelungirilor. Ciobanu a executat un corner cu efect la colţul scurt, iar fundaşul Oliva a deviat mingea în propria poartă.

În mitanul secund, latino-americanii au controlat jocul şi au căutat breşe în apărarea condusă de Paşcanu şi Ghiţă, dar fără success. Jucătorii antrenaţi de Mirel Rădoi au fost excelenți în apărare iar meciul s-a încheiat cu Victoria României.

În celălalt meci din grupă, echipa Noii Zeelande a învins selecţionata Coreei de Sud cu scorul de 1-0 (0-0).

Duminică 25 iulie se vor disputa partidele:
Noua Zeelandă - Honduras (ora României 11:00, Kashima)
România - Coreea de Sud (ora României 14:00, Kashima),

Miercuri 28 iulie sunt programate ultimele meciuri din Grupa B:
 România - Noua Zeelandă (ora României 11:30, Sapporo)
Coreea de Sud - Honduras (ora României 11:30, Yokohama).

Primele două clasate se califică în sferturile de finală.

Galerie foto