You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Tokyo 2020

Brisbane, gazda Jocurilor Olimpice din 2032

Oraşul australian Brisbane a obţinut organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2032, cu două zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de la Tokyo.

Singur candidat, oraşul australian a fost ales gazda Jocurilor de peste 11 ani de membrii Comitetului Internaţional Olimpic reuniţi în cea de-a 138-a sesiuni în capitala Japoniei şi va urma după Paris 2024, şi Los Angeles 2028.
Este pentru a treia oară în istorie când Australia va găzdui Jocurile Olimpice de vară, după Melbourne în 1956 şi Sydney în 2000.

Această desemnare este prima după reforma adoptată în iunie 2019 care permite CIO să înceapă în orice moment "un dialog" cu un candidat "preferenţial", cu scopul de a dezamorsa reticenţa crescută în organizarea Jocurilor Olimpice, reducerea cheltuielilor şi constituirea unui grup de viitoare oraşe-gazdă.

Brisbane a beneficiat de statutul de candidat "preferenţial" din februarie a.c., iar în iunie, preşedintele forului olimpic internaţional Thomas Bach a lăudat dosarul "irezistibil" şi "pasiunea" australienilor pentru sport.

Australia, printre puţinele ţări care nu a ratat niciodată o ediţie a Jocurilor de vară, este "un imens oraş olimpic", cu multiple naţionalităţi, origini etnice şi aproximativ 300 de limbi vorbite, a subliniat prim-ministrul australian Scott Morrison prin videoconferinţă.

Capitala statului Queensland, care a mai candidat pentru JO din 1992 atribuite Barcelonei, şi gazda în 2018 a Jocurilor Commonwealth-ului, promite în acelaşi timp ”84 la sută din bazele existente şi temporare", un criteriu cheie pentru instanţa olimpică.

Desemnarea anunţată a oraşului Brisbane a nemulţumit Qatarul, care voia să organizeze JO din 2032, la fel ca şi Seulul sau Phenianul, care oficializaseră în luna aprilie o candidatură comună.