• BCR
  • Groupama

Stiri

18 mai 2021 David Popovici, al treilea înotător calificat la Tokyo 2020, al 85-lea component al Team Romania

La Campionatele Europene de înot care se desfășoară în aceste zile la Budapesta, în Ungaria, David Popovici a reușit să realizeze baremul pentru proba de 100 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice Tokyo 2020.

În calificările europene, elevul antrenorului Adrian Rădulescu a câştigat seria cu timpul de 48.30 secunde, sub baremul de calificare care este de 48.57 s, și a  devenit cel de-al treilea înotător român care va pleca la Tokyo, împreună cu Robert Glinţă, primul sportiv calificat la Tokyo 2020 şi Daniel Martin.

În vârstă de 16 ani, David Popovici este cel de-al 85 lea și cel mai tânăr component al Team Romania pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020.

Update: În finala de la 100 m spate, David Popovici, aflat la prima întrecere europeană de seniori, s-a clasat pe locul 6, după ce a înregistrat cel mai bun timp al său, 48.03 pe această distanţă. Românul i-a depăşit pe britanicul Dean Thomas (48.30) şi pe elveţianul Roman Mityukov (48.47), în timp ce medaliile au fost cucerite de rusul Kliment Kolesnikov (47.37), de italianul Alessandro Miressi (47,45) şi de rusul Andei Monakov (47.74).