You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Stiri COSR

Baschetalistele 3x3, testări cu brio la COTAS

Echipa de specialiști a Centrului Olimpic de Testare și Asistenta Științifică (COTAS) al Comitetului Olimpic și Sportiv Roman (COSR) a realizat testarea periodică a componentelor lotului olimpic feminin de baschet 3x3 al României care se pregătesc în incinta Complexului Olimpic Sydney 2000 din Izvorani, în cadrul unui proiect susținut de Electrica Furnizare.

Într-una dintre etapele testării baschetbalistele au pe față o mască specială, conectată la un computer prin intermediul unui sistem specific de măsuratori cardio-respiratorii, care cuprinde senzori și o turbină (după fiecare testare, turbina se schimbă și se calibrează). În urma acestui tip de test se determină volumul maxim de oxygen, dar și cantitatea de O2 perfuzat la nivel alveolar.  

Protocolul folosit este  protocolul Bruce, care se desfășoară în trepte cu creștere a vitezei de rulare a benzii de alergare și inclinația la interval de 3 minute.

 Baschetbalistele au mers inițial câteva minute pe banda înclinată, a cărei viteză a crescut progresiv, pentru a determina capacitatea cardio respiratorie, un parametru extrem de important pentru antrenori. În funcție de valorile constatate, tehnicienii lotului vor putea alcătui programe de pregătire individualizate.

Galerie foto