Asteptata cu nerabdare de o multime de oficiali, ziaristi si fani, Simona Halep a sosit in tara cu trofeul cucerit la turneul de la Wimbledon, la Salonul Oficial din incinta Aeroportului International Henri Coanda din Otopeni.
Presedintele COSR Mihai Covaliu a intaminat-o la scara avionului alaturi de Ion Tiriac, presedintele FR Tenis, de primul lider mondial din tenisul profesionist, Ilie Nastase precum si de Bogdan Matei, ministrul Tineretului si Sportului.
”Multumesc tuturor celor care au fost si sunt alaturi de mine! Care m-au ajutat in toata cariera mea. Multumesc romanilor care s-au gandit la mine si mi-au trimis mesaje si energia lor pozitiva. Urmatorul meu obiectiv e o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Vreau sa ating forma de la Wimbledon si sa castig. Vreau aurul, dar stiu ca este greu. O sa joc in toate probele pentru a lua o medalie. Orice fel de medalie va fi minunata. Aurul olimpic e un vis!” a declarat Simona Halep in fata presei.
Intrebata daca ar accepta sa fie portdrapel al delegatiei Romaniei la Jocurile de anul viitor, Simona a raspuns zambind: ”Ma bucur ca ati intrebat, daca ati sti cat imi doresc, l-as ruga pe domnul Covaliu daca nu e presiunea prea mare sa ne spuna daca este de acord”
Mihai Covaliu si secretarul general al COSR George Boroi au confirmat ca propunerea oficiala va exista.
La iesirea din aeroport Simona Halep a fost asteptata si de cateva sute de suporteri care au tinut s-o aplaude si s-o felicite.
Simona va prezenta trofeul fanilor miercuri, pe Arena Nationala.