Mascota Jocurilor Europene Minsk 2019 va fi vulpea Lesik, identitatea acesteia fiind dezvaluita in cadrul unei ceremonii speciale organizata in capitala Belarusului.
Lesik, a carei culoare portocalie reprezinta veselia, a fost conceputa sa poarte o camasa verde, care reprezinta dezvoltarea si armonia, pantaloni negri, care semnifica disciplina si determinare, si pantofi albastri, care simbolizeaza invincibilitatea.
Povestea spune ca Lesik a venit pe pamant de pe o alta planeta in cautare de prieteni, ajungand in Belarus dupa o lunga plimbare de un milion de pasi. Lesik a gasit apoi floarea de feriga a tarii, despre care se spune ca iti indeplineste toate dorintele.
Anatol Kotov, directorul adjunct al JE Minsk 2019, a marturisit ca este convins ca Lesik se va potrivi perfect in conceptul general al Jocurilor si ca planifica o multime de activitati promotionale cu mascota, pentru ca isi doreste ca mascota sa-si gaseasaca prieteni nu numai in Belarus ci in intreaga lume.
Reprezentantul UNICEF Rashed Mustafa Sarwar, care s-a numarat printre personalitatile prezente la ceremonia de prezentare, a remarcat caracterul luminos si energic al mascotei. „Este exact cum ar trebui sa fie mascota unui mare eveniment sportiv" , a spus el.