Sportivii romani din loturile nationale de box, gimnastica artistica, gimnastica ritmica, lupte, scrima si tenis de masa vor participa in luna aprilie la tunee olimpice de calificare la JO de vara de la Rio de Janeiro. Pentru gimnastica artistica si ritmica, scrima si tenis de masa, competitiile sunt decisive in ceea ce priveste obtinerea biletelor pentru Rio.
In perioada 7-18 aprilie a.c. la Samsun, in Turcia se desfasoara turneul olimpic european de box unde vor obtine calificarea la JO de la Rio de Janeiro primii trei sportivi clasati la cele zece categorii de greutate la care se concureaza (46-49 kg, 52 kg, 56 kg, 60 kg, 64 kg, 69 kg, 75 kg, 81 kg, 91 kg, + 91 kg), iar la feminin, vor obtine biletele pentru JO sase sportive, primele doua clasate de la fiecare dintre cele trei categorii de greutate la care se concureaza (51 kg, 60 kg si 75 kg).
La aceasta intrecere, la care participa pugilisti din 39 de tari, Romania este reprezentata de opt baieti: Enver Amis, Razvan Andreiana, Ninel Andrei Gheorghe, Alexandru Ionita, Robert Eusebiu Jitaru, Bogdan Andrei Juratoni, Alexandru Machedon si Marian Pita si trei fete: Lenuta Lacramioara Perijoc, Cristina Paula Cosma si Florina Marinela Radu.
In perioada 12-16 aprilie a.c., la Halmstad, in Suedia, va avea loc turneul olimpic de tenis de masa unde sunt alocate cate zece locuri cota atat la feminin cat si la masculin. Cate un loc cota a fost deja ocupat de Germania, la masculin si de Olanda, la feminin, la Jocurile Europene de la Baku, din 2015.
In Suedia, Romania va fi reprezentata la feminin de Elizabeta Samara, Daniela Dodean si Bernadette Cynthia Szocs, iar la masculin de Adrian Crisan, Ovidiu Ionescu si Hunor Szocs.
In perioada 13-18 aprilie a.c. la Zrenjanin, in Serbia, va avea loc turneul olimpic european de lupte, primul din cele trei care se vor disputa pana pe 8 mai a.c. (al doilea turneu olimpic va fi mondial si se va disputa la Ulaanbataar, in Mongolia, intre 22 si 24 aprilie, iar al treilea, care va fi si ultimul, va avea loc la Istanbul, in Turcia, intre 6 si 8 mai).
Primii doi clasati la fiecare categorie de greutate vor asigura locurile cota la Jocurile Olimpice pentru tarile pe care le reprezinta.
La turneul din Serbia, Romania va avea urmatorii reprezentanti:
- la lupte greco-romane: Virgil Munteanu (59 kg), Tomi Hinoveanu (66 kg), Ilie Cojocari (75 kg), Attila Tamas (85 kg);
- la lupte libere masculin: Andrei Dukov (57 kg), George Bucur (65 kg), Marius Atofani (74 kg), Gheorghita Stefan (86 kg), Andrei Frant (86 kg) – rezerva, Michael Manea (97 kg);
- la lupte libere feminin: Alina Vuc (48 kg), Estera Dobre (53 kg), Kriszta Incze (63 kg), Adina Popescu (69 kg);
In perioada 15-16 aprilie a.c., la Praga, in Cehia, se va disputa ultimul turneul olimpic de scrima, reprezentantii Romaniei urmand a concura la trei arme astfel:
- Bianca Pascu, la sabie feminin, unde sunt inscrise 13 sportive – se califica prima clasata;
- Adrian Dabija, la spada masculin, unde sunt inscrisi 28 de sportivi – se califica primul clasat;
- Radu Daraban, la floreta masculin, unde sunt inscrisi 20 de sportivi – se califica primul clasat;
- Malina Calugareanu, la floreta feminin, unde sunt inscrise 21 de sportive – se califica primele patru clasate.
In perioada 16-24 aprilie a.c. la Rio de Janeiro, in Brazilia, se va disputa turneul olimpic mondial de gimnastica artistica, ultima competitie unde se poate obtine calificarea la JO. Romania va participa atat cu echipa feminina cat si cu cea masculina.
In concursul pe echipe vor participa opt tari: la feminin - Brazilia, Franta, Belgia, Germania, Romania, Australia, Coreea de Sud si Suedia, cu Spania si Ungaria - rezerve, iar la masculin - Germania, Franta, Olanda, Romania, Ucraina, Spania, Romania, Canada si Belarus, cu Belgia si Columbia - rezerve.
Team-urile clasate pe primele patru locuri la finalul turneului vor obtine calificarea la JO, iar urmatoarele patru vor califica cate un sportiv (nenominal) in competitia olimpica individuala.
Reprezentativa feminina care va lupta pentru biletele la JO este alcatuita din Catalina Ponor, Diana Bulimar, Anamaria Ocolisan, Sivia Zarzu, Dora Vulcan, Andreea Iridon si Maria Holbura – rezerva. Lotul masculin este format din Marian Dragulescu, Marius Berbecar, Cristian Bațaga, Vlad Cotuna, Andrei Muntean, Andrei Ursache si Laurentiu Nistor.
In perioada 21 – 24 aprilie a.c. la Rio de Janeiro, in Brazilia, se va disputa turneul olimpic mondial de gimnastica ritmica unde vor participa 23 de sportive, dintre care trei sunt deja calificate la JO si vor concura in calitate de invitate speciale. Primele sase clasate dintre cele necalificate vor obtine biletele pentru JO.
Romania va avea o singura reprezentanta la acest turneu, pe Ana Luiza Filiorianu.