You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.
Stiri COSR

Presedintele COSR, la intalnirea Grupului CNO din Europa Centrala si de Sud-Est

Alin Petrache a participat, pentru prima data in calitate de presedinte al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR), la intalnirea informala a Grupului Comitetelor Olimpice Nationale (CNO) din Europa Centrala si de Sud-Est, care a avut loc in Antalia (Turcia). Este un Grup puternic si bine sudat, cu scopuri si interese comune, care are un cuvant greu de spus in cadrul Asociatiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC) si care a detine un procent impresionant de membri in cadrul Bordului Executiv EOC. Grupul se intalneste de doua ori pe an intr-una din tarile membre, iar de data aceasta a fost randul Turciei.

Pe agenda discutiilor au figurat Adunarea Generala a Asociatiei Comitetelor Olimpice Nationale (ANOC) - care va avea loc luna viitoare la Bangkok, Adunarea Generala a EOC - gazduita in noiembrie de localitatea Baku din Azerbaijan, si prima editie a Jocurilor Europene, care se vor desfasura in perioada 12-18 iunie 2015, tot la Baku.

In interventia sa, presedintele Petrache a multumit membrilor Grupului pentru contributia internationala la succesul FOTE Brasov 2013 si pentru ca au fost alaturi de Romania la celebrarea Centenarului COSR, luna trecuta, la Bucuresti.

De asemenea, Alin Petrache a informat Grupul de intalnirea presedintelui Comitetului International Olimpic (CIO) Thomas Bach si al presedintelui EOC Patrick Hickey, cu premierul Victor Ponta, cu ocazia vizitei acestora pentru a participa la Centenarul COSR, intalnire in cadrul careia premierul roman si-a exprimat in mod deschis suportul pentru candidatura Romaniei la organizarea editiei de iarna a Jocurilor Olimpice de Tineret din 2020 la Brasov, precum si disponibilitatea de a sustine la nivel international demersurile CIO cu privire la promovarea sportului ca mijloc de dezvoltare sustenabila a educatiei si economiei la nivel global.

 

 

Galerie foto